lamaie10. Pentru coaja lor
Foarte parfumată şi infinit mai bună decât flaconaşele cu esenţă de lămâie. Rasă sau taiată fâşiuţe subţiri, tot ce trebuie să ţineţi minte e să nu folosiţi decât partea galbenă, cea albă fiind amară. Spălaţi-le foarte, foarte bine înainte.

9. Pentru gremolata
Condiment specific italian, compus din coajă rasă de lamâie, pătrunjel şi usturoi, în părţi egale, eventual puţin ulei de măsline. Merge presărat peste o grămadă de mâncăruri, dar cel mai bine peste peşte şi fripturi de viţel la grătar.

8. Ca sa fierbi ouă tari
Frecaţi-le coaja, înainte de fierbere, cu zeamă de lămâie şi nu vor mai crăpa atât de uşor. Puneţi o linguriţă de suc în apa de la fiert (nu exageraţi, totuşi!) şi se vor coji mai lesne.

7. Ca să înviorezi salatele verzi
Dacă salata s-a pleoştit, turnaţi apă rece într-un castron, stoarceţi o jumătate de lămâie, puneţi şi salata, bagaţi totul în frigider pentru vreo oră şi gata! Dacă însă salata a devenit gelatinoasă pe margini, uitaţi tertipul de mai sus şi folosiţi direct coşul de gunoi.

6. Ca să împiedici oxidarea fructelor şi legumelor
Foarte multe fructe şi legume, după ce sunt tăiate, trebuie frecate cu zeamă de lămâie ca să nu oxideze. Merele sunt probabil cel mai bun exemplu.

5. Dacă doctorul ţi-a prescris regim fără sare
Stropiţi mâncarea cu puţină zeamă de lămâie, veţi trece mai uşor peste dieta asta nesuferită.

4. Ca să preîntâmpini cancerul de piele
Cei care beau ceai negru sau verde în care au pus coajă de lămâie au cu 70% mai puţine şanse de a fi afectaţi de cancerul de piele. Asta o spune BBC, nu celebrii „savanţi englezi“, prezenţi zinic prin tabloide. Cu precizarea că în versiunea „ice tea“, efectele benefice sunt mult diminuate, deoarece gheaţa diluează şi eficacitatea nu mai e deloc aceeaşi.

3. Ca să ai cuburi de gheaţă mai şmechere
Amestecă zeama de la o jumătate de lămâie în apa cu care umpli tăviţa sau punga de făcut cuburi de gheaţă şi vei obţine un efect neaşteptat (dacă n-ai curaj, gândeşte-te că aproape orice băutură care vrea cuburi de gheaţă merge cu lămâie, fie că vorbim de apă, ceai, cola sau votcă). Pentru duri, există întotdeauna varianta schimbării proporţiilor şi chiar a eliminării apei , adică a fabricării de cuburi de gheaţă din zeamă de lămâie 100%.

2. Ca să faci limonadă
Banal, ştiu. Dar e aşa de bună vara…. Merită locul doi, nu?

1. Pur şi simplu pentru sănătate
Mai bună decât limonada e doar apa (nu neapărat plată) cu lămâie (fară zahăr, fără gheaţă). Purifică sângele, rinichii şi ficatul, ajută sistemul digestiv, elimină paraziţii, e un perfect energizant natural şi aşa mai departe. Cică dacă o beţi fierbinte e şi mai eficace.

Marius CristianMozaicLamâi,Sanatate,Sfaturi10. Pentru coaja lor Foarte parfumată şi infinit mai bună decât flaconaşele cu esenţă de lămâie. Rasă sau taiată fâşiuţe subţiri, tot ce trebuie să ţineţi minte e să nu folosiţi decât partea galbenă, cea albă fiind amară. Spălaţi-le foarte, foarte bine înainte. 9. Pentru gremolata Condiment specific italian, compus din coajă...