Joi, 27 octombrie s-a deschis Salonul Naţional de Vinuri al României. Un număr de 20 de producători de vin din România, alături de alţi 6 importatori de vinuri straine au destupat sticlele şi i-au servit pe primii vizitatori. Alte 20 de companii de servicii conexe vinului şi-au prezentat produsele, explicând publicului povestea vinului de la etichetă la dop. Prezenţa pentru prima dată într-un eveniment de anvergură a Muzeului Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti a fost un punct de atracţie pentru studenţii şi grupurile organizate. Dacă în sala expoziţională de la Romaero, Băneasa, vizitatorii au putut admira şi înţelege procesul de stoarcere a strugurilor din secolele trecute, Muzeul Goleşti venind cu un teasc din secolul 19, în spaţiul exterior, unde Alpin a încis grătarele, strugurii devin must în faţa publicului prin proces similar, dar al al vremurilor actuale.

În fiecare zi, până duminică 30 octombrie, între orele 10-18, vinul şi gustările sunt aşezate pe masă pentru ca vizitatorii să deguste calitatea produselor româneşti, în principal.

Răzvan AvramEvenimenteVin,Vintest
Joi, 27 octombrie s-a deschis Salonul Naţional de Vinuri al României. Un număr de 20 de producători de vin din România, alături de alţi 6 importatori de vinuri straine au destupat sticlele şi i-au servit pe primii vizitatori. Alte 20 de companii de servicii conexe vinului şi-au prezentat produsele,...