De vreo 20 de ani, auzim de mancare traditionala romaneasca doar de sarbatori si in satele uitate de lume, ale caror locuitori inca mai cred ca Ceausescu e la putere. Adevarul e ca romanii mananca ce vor si ce le place. De la hamburgeri la scoici, le incearca pe toate.

Salvati de creativitate
Unii dintre noi experimentam acasa, insa nu inseamna ca gatim mancare traditionala romaneasca doar pentru ca o facem intr-o bucatarie din Romania. Bunicul meu (maaare bucatar!?!) a turnat in ciorba de cartofi sirop de zmeura in loc de bulion. A acrit-o apoi cu lamaie si masa a fost servita. Nu stiu cum, dar ciorba a trecut. La inceput a fost ciudat, doar pentru ca nu trebuia sa fie asa, insa am terminat de mancat zambind. A fost altceva! Putea oare iesi el pe strada strigand “Evrika”? (sincer, a fost mai buna decat chiftelele cu coaja de ou zdrobita si nuca).

Influente si insusiri
Cea mai buna leguma este puiul si cel mai bun pui e porcul… La fel, cea mai buna mancare romaneasca e… maghiara, turceasca, greceasca, ruseasca, sarbeasca, bulgareasca. De la greci am luat condimentele, fructele de mare si sosurile. Turcii ne-au adus carnea tocata si micii (insa probabil a fost ideea romanului sa-i combine cu bere). Cele mai bune dulciuri pot fi gasite in Ardeal, dupa retete unguresti. Pentru iuteli, rantas si frpturi cu sos de fructe, ne inclinam tot vecinilor maghiari. Iubitele ciorbe si borsuri vin de la rusi. Nici macar mamaliga nu vorbeste romaneste, ci italiana. Romanii se pot mandri cu originalitatea si savoarea bucatariei romanesti, cu conditia ca lauda sa nu depaseasca granitele tarii… caci poate se sesizeaza cineva.

Ce se-ntampla, bloggere?
Sunt mancarurile impamantenite romanesti sau nu? Cu siguranta, unele au intrat in traditie atat de adanc, incat cei mai multi nici nu stiu ca nu sunt originale. Am vrut sa vedem ce spun bloggerii de profil culinar, acesti veritabili „apostoli” ai gastronomiei online? Andrei Crivat, fondatorul ebucataria.ro: „Am cautat mult si n-am gasit nimic specific, pur, romanesc. Imi place, insa, mancarea facuta la noi. Desi greoaie, este deosebit de gustoasa. Evolueaza prin imprumuturi si asta o face sa fie o bucatarie «comuna foarte diferita», oricat de ciudat ar suna”. Viorel Copolovici (pranzuldincaserola.ro) ne-a spus, simplu si dezgustat, ca nu vede niciun interes in subiectul abordat, dar ca el ar caracteriza gastronomia romaneasca ca fiind “primitiva si neoriginala”. Cristi Borod (bucatarmaniac. blogspot.com), in schimb, s-a insufletit: “Bucataria romaneasca e puternic influentata de istorie si traditii, imprumutand din alte culturi. Insa, nu cred ca as putea sa ma plictisesc vreodata de ea. In fiecare zi descopar ceva nou si uimitor. Consider ca sunt romanesti veritabile sarmalele, fasolea cu ciolan, bulzul ciobanesc, magiunul de prune sau placinta cu mere…”

Stiati ca
…in Romania, prima carte de bucate este semnata de Mihail Kogalniceanu si Costache Negruzzi, „Carte de bucate boieresti – 200 retete cercate de bucate, prajituri si alte trebi gospodaresti“ si a aparut in anul 1841?

…mamaliga a aparut la Roma sub denumirea de „puls“ (bulz?!?) si era fabricata din orz macinat? Numele i s-a schimbat in „polenta“ abia dupa ce a fost descoperita America si porumbul.

„Mancaruri autentice romanesti: tochitura, ciorba de salata, drobul de miel, ciorba de potroace si slanina afumata. Bucataria traditionala romaneasca este la fel de diversificata, spectaculoasa si savuroasa ca orice alta mare bucatarie a lumii.“ Stefan Bercea – Presedintele Asociatiei Nationale a Bucatarilor si Cofetarilor din Turism

Alexandra HolhoşOpiniiANBCT,bloggeri culinari,bucataria romaneasca,influente,Stefan BerceaDe vreo 20 de ani, auzim de mancare traditionala romaneasca doar de sarbatori si in satele uitate de lume, ale caror locuitori inca mai cred ca Ceausescu e la putere. Adevarul e ca romanii mananca ce vor si ce le place. De la hamburgeri la scoici, le incearca pe...