Începând de joi, 11 noiembrie şi până duminică, 14 noiembrie, bucureştenii vor avea parte de un eveniment dedicat culturii culinare din Peninsulă. Aflat deja la a doua ediţie, târgul de delicii culinare italiene se desfăşoară în incinta Sălii Palatului, potrivit unui comunicat de presa.

Vizitatorii au posibilitatea să deguste vinuri şi produse alimentare originale, reprezentative pentru diferite regiuni ale Italiei. În plus, cei prezenţi la eveniment se vor delecta cu demonstraţiile culinare ale bucătarului Antonio Pasarelii şi cu spectacole folclorice specifice pentru zona Sardegna. La finalul târgului, expozantii vor dona casei de batrani “Don Orione” din Bucuresti un coş de produse, în cadrul campaniei sociale“Un bunic…per amico”.

Evenimentul este realizat sub patronajul Amabasadei Italiei la Bucureşti, Confagricoltura, Unimpresa România, Institutul Italian pentru Comerţ Exterior (I.C.E), Camera de comerţ Italiană pentru România, Unioncamere şi Consiliul Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din România.

Cei interesaţi pot vizita standurile cu bunătăţi între orele 10.00 – 18.00, iar intrarea este liberă.

Cristina StănescuEvenimenteBucătărie,Bucuresti,culinar,gastronomie,Italia,italian,mancare,sala palatului,tarcÎncepând de joi, 11 noiembrie şi până duminică, 14 noiembrie, bucureştenii vor avea parte de un eveniment dedicat culturii culinare din Peninsulă. Aflat deja la a doua ediţie, târgul de delicii culinare italiene se desfăşoară în incinta Sălii Palatului, potrivit unui comunicat de presa. Vizitatorii au posibilitatea să deguste vinuri...