salataSună a „savanţii englezi au descoperit că“ de pe ultima pagină a tabloidelor, nu? Greşit, este vorba de un studiu cât se poate de serios, realizat de agenţia oficială de sănătate din Spania, Instituto de Salud Carlos III şi publicat de New York Times, acolo unde cei interesaţi vor găsi mai multe detalii. În rezumat, peste 10.000 de spanioli au participat, vreme de 4 ani şi jumătate (în medie) la studiul făcut de institutul spaniol. Nici un participant nu avea vreo problemă de natură psihică la început şi au fost clasificaţi pe o scară de la 0 la 9, în funcţie de cât de mult respectau în viaţa de zi cu zi o dietă mediteraneeană (legume, fructe, peşte, ulei de măsline şi oleaginoase: nuci, alune, arahide, migdale etc). Ei bine, s-a ajuns la concluzia că, o dată cu trecerea timpului, cei care înregistrau scoruri între 5 şi 9 erau cu 42% pâna la 51% mai puţin predispuşi la depresii, comparativ cu cei erau pe poziţii între 0 şi 2.
Atenţe, însă! Nu s-a dovedit nici o legătură de tip cauză-efect între dieta mediteraneeană şi riscul redus al apariţiei depresiilor, ci doar o asociere între cele două. Aşa că, dacă sunteţi deja deprimaţi, nu înercaţi să vă înecaţi amarul cu, să zicem, ulei extravirgin de măsline, că-i prea târziu. Ceea ce nu înseamnă că n-o puteţi face în general pentru sănătatea dumneavoastră.

Marius CristianMozaicDieta mediteraneeană,Nutriţie,Sanatate,StudiuSună a „savanţii englezi au descoperit că“ de pe ultima pagină a tabloidelor, nu? Greşit, este vorba de un studiu cât se poate de serios, realizat de agenţia oficială de sănătate din Spania, Instituto de Salud Carlos III şi publicat de New York Times, acolo unde cei interesaţi vor...