Mai întâi necesarul: câte 1 dorada potrivita de persoană (sau 1 mare pentru 2 persoane), 1-2 lămâi, verdețuri (cimbru, măghiran, rozmarin, salvie, busuioc), ulei de măsline, multă sare grunjoasă.
Presupunem că ați găsit peștele gata curățat; dacă nu, începeți, desigur, prin a face toaleta peștilor. Tamponați-i apoi cu șervețele, ca să fie bine uscate.
Luați câte 1 fir din fiecare verdeață și faceți buchețele, legându-le cu ață de papiotă (firește că verdețurile pot fi și după gust, sau după ce găsiți). Tăiați lămâie felii groase.
Umpleți burta peștilor cu câte 1 buchețel aromat și cu 1 felie de lămâie, închideți-le (dacă vreți, nu-i obligatoriu) cu ajutorul scobitorilor.
Odată ajunși aici, aveți două variante. Ori întindeți pe o tablă un strat de sare mare, și frigeți dorada pe ambele părți (fix tehnologie de saramură tradițională!), ori puneți un strat de sare în tava cuptorului, așezați peștii deasupra și-i acoperiți cu restul de sare (în acest al doilea caz, unii amestecă sarea cu 1-2 albușuri, un pic bătute, ca să se formeze o crustă). În ambele cazuri, focul trebuie să fie destul de moale, și durează 10-15 minute pe fiecare parte, în primul caz, 45-60 de minute în cel de-al doilea.
Când serviți, puteți elimina (dacă vi se pare prea sărată) sau nu pielea, fără să uitați să stropiți cu puțin ulei de măsline (preferabil extravirgin). Iar unii mofturoși s-ar putea să mai vrea și ceva zeamă de lămâie suplimentară prin preajmă.
Ca garnitură, niște cartofi natur mi se par alegerea optimă, dar ați putea opta și pentru alte legume, mai frumos colorate, mai ales dacă va fi vorba de o masă festivă.

Marius CristianReţetePeste,retete culinareMai întâi necesarul: câte 1 dorada potrivita de persoană (sau 1 mare pentru 2 persoane), 1-2 lămâi, verdețuri (cimbru, măghiran, rozmarin, salvie, busuioc), ulei de măsline, multă sare grunjoasă. Presupunem că ați găsit peștele gata curățat; dacă nu, începeți, desigur, prin a face toaleta peștilor. Tamponați-i apoi cu șervețele,...