Maestrul bucătar Jamie Oliver spune că zahărul este foarte dăunător pentru sănătatea oamenilor, numindu-l “următorul tutun”, motiv pentru care ar trebui impozitat la fel ca acesta din urmă.

Alimentele pe bază de zahăr pot provoca o criză de sănătate asemănătoare cu cea cauzată de fumat, astfel că ar trebui taxate în acelaşi mod ca tutunul, consideră Jamie Oliver.

Maestrul bucătar mai spune că zahărul este “fără îndoială următorul rău”. “Zahărul este, sigur, următorul rău. Este, fără îndoială, următorul tutun, iar industria ar trebui să fie speriată. Şi ar trebui taxat la fel ca tutunul şi ca orice altceva care poate distruge vieţi”, a declarat Jamie Oliver, pentru publicaţia britanică Daily Mail.

De asemenea, Jamie Oliver precizează că este de acord cu decizia luată de Franţa de a impune o taxă pentru băuturile dulci şi consideră că şi Marea Britanie ar trebui să urmeze acest exemplu.

Potrivit unor estimări, britanicii consumă, în medie, 238 de linguriţe de zahăr în fiecare săptămână, de multe ori, fără să conştietizeze că alimentele procesate sunt atât de îndulcite. O treime dintre copiii britanici şi două treimi dintre adulţi sunt obezi sau supraponderali, iar numărul persoanelor care suferă de diabet s-a dublat în ultimele două decenii.

Maestrul bucătar britanic Jamie Oliver, în vârstă de 39 de ani, a început să gătească în localul părinţilor săi, The Cricketers, din Clavering, Essex, la vârsta de opt ani şi foarte repede a făcut o pasiune pentru gătit, care nu l-a părăsit în perioada instruirii de la restaurantele Neal Street şi River Cafe.

În 2002, el a deschis restaurantul Fifteen în Londra şi fundaţia de caritate asociată, The Fifteen Foundation, care continuă să instruiască persoane tinere dezavantajate pentru a deveni bucătari-şef. În momentul de faţă, mai sunt încă trei restaurante Fifteen în lume, la Cornwall, Amsterdam şi Melbourne, de curând Jamie deschizând şi un lanţ de restaurante centrale în Regatul Unit, care se numesc Jamie’s Italian.

Restaurantele lui Jamie Oliver s-au înmulţit în ultimii ani, pe măsură ce renumitul maestru bucătar s-a folosit de celebritatea sa pentru a promova campanii ce militează pentru o mai bună alimentaţie a elevilor în şcoli şi pentru angajarea tinerilor în industria alimentară.

Chestiunile ecologice au ocupat un loc proeminent printre interesele sale. Cartea lui de reţete culinare de criză, care îi învaţă pe cititori cum să evite să irosească alimentele, a fost promovată de campania Love Food Hate Waste, finanţată din fonduri guvernamentale, iar restaurantele sale îşi afirmă cu tărie angajamentul faţă de cauza reciclării.

Sursa: Mediafax

BonChefInterviuriMaestrul bucătar Jamie Oliver spune că zahărul este foarte dăunător pentru sănătatea oamenilor, numindu-l 'următorul tutun', motiv pentru care ar trebui impozitat la fel ca acesta din urmă. Alimentele pe bază de zahăr pot provoca o criză de sănătate asemănătoare cu cea cauzată de fumat, astfel că ar trebui taxate...