Se spune că diavolul se ascunde în detalii. Plauzibil, dacă ar fi să ne gândim la gustul păcătos de bun şi la dependenţa obsedantă de care se fac responsabile micile detalii ale gastronomiei libaneze. O masă în stil libanez înseamnă, în primul rând, un mozaic de arome dulci-acrişoare, în porţii mici. Dar nu putem declara o cină a fi libaneză fără cafeaua arabică cu cardamom, un ceai negru, puternic aromat sau un desert din care nu lipsesc crema de lapte, bananele, mierea şi nuca.

O cafea cu hel, va rog!

Obiceiul a fost aşa de bine păstrat încât a devenit una din emblemele culinare ale Libanului, o glumă chiar spune că un libanez care nu bea cafea este pe cale să-şi piardă naţionalitatea. Dulce, puternic aromată şi concentrată, cafeaua libaneză se serveşte de regulă după masă, în porţii mici. Ceştile pentru cafea sunt mai mici decât cele europene şi nu au mâner. Aroma intensă este dată de adaosul de condimente, în special cardamom (“hel”) sau şofran, pentru o culoare aurie.

Cardamomul este o plantă originară din India, care are seminţe mici, triunghiulare în secţiune, îmbrăcate de o teacă. Aroma intensă, asemănătoare piperului şi eucaliptului, îi este caracteristică. Cardamonul poate fi negru, cu o aromă mai degrabă de fum şi mentă, sau verde, acesta fiind cel mai adesea folosit în Orient pentru condimentarea cafelei şi chiar  a unor preparate culinare. Reţeta originală libaneză recomandă  amestecul  cu boabele de cafea înainte de a fi râşnite, pentru a permite intensificarea amestecului de arome. Helul (după denumirea persană) este cunoscut totodată ca fiind un bun antidot pentru muşcăturile de scorpion sau şarpe, un bun medicament digestiv sau pentru inflamaţii ale gingiilor. Însă, înainte de toate, este cunoscut ca un puternic tonic şi afrodisiac.

Interesantă în gastronomia libaneză este cafeaua albă. Şi nu, nu este vorba despre cafeaua cu mult lapte, cum ar putea suspecta intuiţia oricărui european. Cafeaua alba este de fapt un ceai incolor, inventat în Beirut, din apa de trandafir şi portocale. Datorită proprietăţilor digestive, se serveşte după masă.

Siropuri dulci şi dulciuri însiropate

Când citeşti titlul ăsta zaharisit nu poţi decât să ridici dezgustat buza superioară. Dar pot să asigur orice profan în ale bucătăriei orientale că libanezii ştiu să spună poveşti cu miere, nuci şi siropuri dulci în cel mai fresh şi digerabil stil posibil. Jalabul, siropul de curmale în care se scaldă bucăţi de nucă şi stafide, se serveşte cu precădere în timpul Ramadanului. El poate acompania totuşi cu succes orice masă libaneză, pentru că reuşeşte să completeze fericit paleta de arome ca piesa lipsă a unui puzzle.

Deserturile fac abuz de miere, nucă şi stafide, dar reuşesc să îşi păstreze coloana vertebrală şi să nu îngreţoşeze, indiferent de cantitate. Iar asta e unul din secretele bucătariei libaneze. Fie că sunt îmbrăcate de “felii de fideluţe” însiropate, sau servite individual, cremele de lapte, asezonate de multe ori cu banane şi nucă sau nucă de caju, predomină în peisajul gastronomic libanez.

Cristina StănescuMozaicarabic,banane,Cafea,cardamom,Ceai,Dulciuri,hel,jalab,libanez,Miere,negru,nuca,Prajituri,ramadam,sirop,stafideSe spune că diavolul se ascunde în detalii. Plauzibil, dacă ar fi să ne gândim la gustul păcătos de bun şi la dependenţa obsedantă de care se fac responsabile micile detalii ale gastronomiei libaneze. O masă în stil libanez înseamnă, în primul rând, un mozaic de arome dulci-acrişoare, în...