Prince CharlesProiectul-pilot „Carpaţi“, iniţiat de fundaţia moştenitorului Coroanei Regale Britanice, cuprinde judeţele Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Sibiu, Covasna, Braşov şi Vâlcea şi va promova agricultura organică, turismul, silvicultura, mediul, finanţările şi microcreditele, educaţia, energia şi conservarea patrimoniului cultural al satelor romaneşti.

„Prinţul Charles este foarte interesat de România. Îi place să vină aici, crede că este o ţară foarte frumoasă şi, pentru a menţine frumuseţea zonei rurale, avem nevoie de agricultură. Vom insista pe menţinerea populaţiei în zonă, pentru că oamenii alcătuiesc zona rurala, şi, pentru a reuşi acest lucru, trebuie să avem o economie dinamica şi pozitivă în zona satelor. Am selectat aceste judeţe foarte atent, pentru că le considerăm extrem de dinamice şi reprezentative“, a declarat consilierul Prinţului Charles, Jeremy Staniforth.

Marius CristianŞtiriAgricultură,Bio,Ecologie,Fonduri,Patrimoniu,Prinţul Charles,Turism
Proiectul-pilot „Carpaţi“, iniţiat de fundaţia moştenitorului Coroanei Regale Britanice, cuprinde judeţele Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Sibiu, Covasna, Braşov şi Vâlcea şi va promova agricultura organică, turismul, silvicultura, mediul, finanţările şi microcreditele, educaţia, energia şi conservarea patrimoniului cultural al satelor romaneşti. „Prinţul Charles este foarte interesat de România. Îi place să vină aici,...