Anthony Raffaelli, un tânăr creativ cu mult talent şi experienţă pe măsură, a pus de curând stăpânire pe bucătăria restaurantului Bonne Bouche. Francez de origine, născut în Nisa, Anthony îşi recunoaşte originile pasiunii sale pentru gastronomie de pe vremea când era copil şi gătea pentru familia sa. „Aveam o casă la ţară şi acolo petreceam mare parte din timp. Mergeam la pescuit, culegeam ciuperci şi cel mai mult îmi plăcea să gătesc”. La 19 ani avea diplomă în literatură şi voia să fie scriitor, dar a ajuns în cele din urmă la şcoala de gastronomie din Nisa. Joburile au curs apoi rapid unul dupa altul, timp în care Anthonny câstigă competenţă şi îşi educă creativitatea culinară nativă. CV-ul lui este impresionant, printre cele mai mari realizări de până acum putem aminti restaurantul Favaro din Luxemburg (o stea Michellin) şi le Chateau de Codignat din Auvergne, care se bucură de aceeaşi gradaţie. Sub îndrumarea unor maeştri bucătari, printre care Luc Salsedo şi Allain Ducasse, Raffaelli îşi descoperă şi îşi dezvoltă un stil propriu. „Nebunie, multă pasiune şi un pic de distracţie” – aşa îşi caracterizează Anthony stilul de gătit. În plus, se lasă influenţat de bucătăria franceză şi corsicană, alături de elemente din gastronomia orientală, în special Japonia şi India. Adept al gastronomiei moleculare, Anthony urmăreşte să păstreze gustul original al ingredientelor pe care le foloseste şi să adopte un stil cât mai simplu, accesorizat cu mici detalii care fac diferenţa. În puţinul timp în care nu este în bucătărie, explorând arome şi combinaţii noi, Anthony apreciează momentele de relaxare, fie că vorbim de momentele de pescuit, o zi pe malul mării sau într-o casă linistită la ţară. Cel mai mult iubeşte Corsica, cu tot ceea ce înseamnă ea, în special pentru vinul roşu corsican şi brânzeturi. Prietenos, creativ, atent şi mai ales marcat de un puternic spirit antreprenorial, Anthony este de părere că fiecare pas din cariera sa este o mare realizare.

Cristina StănescuInterviurianthony,bonne,bouche,bucatar,Bucuresti,centru,nisa,raffaelli,vechi
Anthony Raffaelli, un tânăr creativ cu mult talent şi experienţă pe măsură, a pus de curând stăpânire pe bucătăria restaurantului Bonne Bouche. Francez de origine, născut în Nisa, Anthony îşi recunoaşte originile pasiunii sale pentru gastronomie de pe vremea când era copil şi gătea pentru familia sa. „Aveam o...