De 6 ani, organizaţia internaţională Slow Food sărbătoreşte pe 10 decembrie Terra Madre Day. Pentru prima dată, Braşovul se va alinia mişcării mondiale şi va marca momentul printr-un aterlier destinat copiilor, ce îşi propune să educe gusturile acestora şi să le atragă atenţia asupra calităţii alimentelor naturale.

Sub forma unui eveniment culinar care adună anual mici producători, fermieri, bucătari şi persoane cu iniţiativa din peste 150 de tari, Terra Madre Day este un manifest pentru îmbunătăţirea stilului alimentar. Anul acesta, 35 de elevi de gimnaziu de la Şcoala 15 din Braşov vor participa la aterlierul „Ştii ce mănânci?”şi vor vizita ferma familiei Cătean Silviu din localitatea Rotbav. Alături de membrii convivium-ului Braşovean, tinerii vor parcuge „drumul laptelui ”, timp în care vor participa la toate etapele procesului tradiţional de fabricaţie a brânzei, începând cu mulsul animalelor până la realizarea produsului finit. În plus, cei mici vor avea parte de o degustare de brânzeturi şi lapte, pentru a identifica diferenţele de gust, textură şi culoare între produsele fabricate tradiţional de fermieri şi cele produse la scară industrială. Vizita se va încheia în jurul unui bulz cu brânză , pregătit de  gazde.

Cu ocazia Terra Madre Day la Brasov, organizatorii doresc  sa atraga atentia asupra importantei consumului de lactate proaspete si a produselor locale, asupra folosirii constiente a resurselor naturale si protejarii retetelor traditionale.

Scopul evenimentelor ce au loc cu acest prilej in intreaga lume, este de a face publice politicile alimentare durabile sustinute de miscarea Slow Food International si de a promova ideea de armonie care ar trebui sa existe intre stilul nostru de viata cotidian si natura

Cristina StănescuEvenimentebrasov,daz,food,madre,slow,terraDe 6 ani, organizaţia internaţională Slow Food sărbătoreşte pe 10 decembrie Terra Madre Day. Pentru prima dată, Braşovul se va alinia mişcării mondiale şi va marca momentul printr-un aterlier destinat copiilor, ce îşi propune să educe gusturile acestora şi să le atragă atenţia asupra calităţii alimentelor naturale. Sub forma unui...