Ştiaţi că în subsolul celui mai la modă local din centrul vechi al Bucureştiului, Grand Cafe Van Gogh, se află fosta Cameră a Seifului ce a aparţinut Băncii Naţionale? Şi ce dacă, veţi spune, noi nu mai avem de mult tezaur! Poate, dar în schimb, în încăperea care a adăpostit odinioară inestimabile valori, se află acum un Wine Bar, pe care l-am descoperit de curând cu mare încântare.

Şi, ca să nu ţin aceasta descoperire doar pentru mine, am să vă spun că la Van Gogh Wine Bar, joi 29 aprilie 2010 începând cu ora 19.30, Vinul.ro va organiza o demonstraţie de food & wine pairing “made in Spain”, cu tapasuri şi vinuri din Rioja, de la crama Oscar Tobia.

Ce-or mai fi şi tapasurile astea, vă veţi întreba? Păi să vă spicuiesc din meniu:

  • felii de dovlecel cu miez de brânză feta stropite cu oregano
  • sfere de mozzarella şi roşii cherry traversate de busuioc proaspăt
  • pepene galben îmbrăcat în jamon serrano
  • somon afumat pe pat de cremă de brânză fină şi rucola
  • bruschette cu tapenade old Amsterdam, roşii şi rucola
  • bruschette cu anchois pe pat de unt, roşie şi ardei gras
  • platouri cu struguri şi măr, presărate cu nuci

Şi acum, dacă tot v-am făcut poftă de mâncare, am să răsucesc cuţitul în rană povestindu-vă şi despre vinurile care vor fi servite alături de tapasuri:

  • Tobia Blanco 2009 (Viura şi Malvasia, fermentat în baric, cu filtrare uşoară şi fără stabilizare la rece, ediţie limitată de 6.600 sticle)
  • Oscar Tobia Blanco Reserva 2005 (Malvasia + Viura din vii vechi de peste 50 de ani, fermentaţie iniţială la 14-16 grade Celsius, urmată de fermentare în baric franţuzesc şi american şi învechire în aceste butoaie, producţie limitată la 13 baricuri x 225 litri)
  • Tobia Seleccion 2006 (Tempranillo, Graciano, Garnacha, fermentat la 24-16 grade Celsius, maturat 14+24 luni în baricuri de stejar franţuzesc şi american, nefiltrat şi învechit minumum 6 luni la sticlă)
  • Alma Tobia Tinto de Autor (Tempranillo şi Garnacha de pe vii vechi, selecţionate, maturare de 20 luni în baricurile franţuzeşti în care a fost fermentat, cel puţin 12 luni învechire la sticlă, producţie limitată la 7.200 de sticle)

Cred că am spus destul. Aşa că voi încheia cu două informaţii esenţiale: dacă vreţi să participaţi la această aventură spaniolă va trebui să faceţi o rezervare telefonică la Maria Cornea (0724-744.244), cea care coordonează acest eveniment, şi să aveţi 89 de lei la voi, atâta cât costă biletul de intrare (all inclusive). Ar fi bine să vă grăbiţi, nu de alta dar sunt doar 24 de locuri!

Răzvan AvramEvenimenteAperitiv,Evenimente,Vin
Ştiaţi că în subsolul celui mai la modă local din centrul vechi al Bucureştiului, Grand Cafe Van Gogh, se află fosta Cameră a Seifului ce a aparţinut Băncii Naţionale? Şi ce dacă, veţi spune, noi nu mai avem de mult tezaur! Poate, dar în schimb, în încăperea care a...