french-pressCum, nu ştiţi ce-i aia French Press (scuze, n-am habar de vreo traducere românescă)? Păi o sculă minunată de făcut cafea, probabil inventată în Franţa pe la 1850 şi sigur patentată de milanezul Attilio Calimani (da, iar italienii, nu s-au mulţumit cu moka şi cu espresso). Când? Altă neclaritate, unii zic că în 1929, alţii cică nu, în 1931. Mă rog, să trecem.
Cum funcţionează? Extrem de simplu, se pune cafeaua râşnită (mai grosolan decât cea pentru filtru) în vas, se toarnă deasupra apă (clocotită în prealabil, dar lăsată cam 45 secunde-1 minut să se răcorească puţin). Se pune imediat deasupra tija cu sita, se apasa puţin şi cu grijă (vrem ca toată cafeaua sa fie sub nivelul apei, nu?), se pune şi capacul, să păstram căldura şi aşteptăm vreo 4 minute. Apăsăm apoi cu grijă tija până la capăt, ca să blocăm zdravăn tot zaţul pe fund, şi gata, putem s-o turnăm imediat în ceşti, sau să mai aşteptăm câteva minute, că n-o fi foc.
Avantaje? Păi în primul rând, spre deosebire de filtru, nu consumă electricitate, puteţi regla oricât de fin temperatura apei folosite şi, cel mai important, uleiurile aromate din cafea nu mai rămân în filtru, ci se dizolvă în apă.
Bun, acest îndrumar (foarte) schematic fiind rezolvat, să ne întoarcem la întrebarea din titlu: de care să ne alegem? Fiindcă putem găsi de plastic, sticlă, inox sau chiar cu pereţii dubli (gen termos). Şi să începem cu astea două din urmă, fiindcă tot sunt, în mod normal, cele mai scumpe.
Sistemul termos este cam stupid la scula asta. Oricum capacul nu este, de obicei, dublu, ca să ţină căldura şi, lucrul cel mai important, dacă ţinem cafeaua fierbinte în contact cu zaţul timp de mai multe ore nu facem altceva decât să realizăm o supraextracţie din cafea, care astfel capătă o amărală neplăcută. Şi, în fond, dacă ţinem morţiş să păstram cafeaua fierbinte câteva ore, nu ne împiedică nimeni să o turnăm (filtrată!) într-un termos propriu-zis, care în mod sigur e mai bine realizat.
Cele din inox cu pereţi simpli sunt, cu siguranţă, cele mai robuste, dar şi cele care se blochează cel mai uşor. Şi oricum sunt cam scumpe.
Cele din plastic sunt, desigur, cele mai ieftine, dar probabil sunt bune doar pentru camping. Sigura problemă e că încă nu mi-a venit să pun de-o cafea la iarba verde. Tot termosul clasic rezolvă problema asta
Aşa că, sincer, vă recomand unul de sticlă. Sigur, e fragil, dar în general sunt cele mai elegante, puteţi să le puneţi fără complexe pe orice masă, oricânt de simandicoasă. Plus că toţi cafegii prezenţi vor putea observa cu ochii lor procesul de realizare. Aşa că un prim subiect de conversaţie e deja rezolvat.
Bun, dar mai rămâne problema alegerii materialului din care e confecţionat ansamblul piston-sită. La primul e simplu, bazaţi-vă pe metal (dar vedeţi că uneori mai sunt şi piese de plastic ascunse!), sau măcar vedeţi ca plasticul să fie de bună calitate.
Sita? Aici e aici. Toate au calităţile şi defectele lor. Unele-s mai rezistente, altele mai uşor de curăţat, în fine, adevărul e că nici cele mai bune nu ţin mai mult de câţiva ani. Drept pentru care nu prea ştiu ce sfat să vă dau aici.
Aşa că mai bine vă spun că French Press-ul e o sculă minunată şi pentru făcut ceai. Ce tot atâtea pliculeţe?

Marius CristianMozaicCafea,French Press
Cum, nu ştiţi ce-i aia French Press (scuze, n-am habar de vreo traducere românescă)? Păi o sculă minunată de făcut cafea, probabil inventată în Franţa pe la 1850 şi sigur patentată de milanezul Attilio Calimani (da, iar italienii, nu s-au mulţumit cu moka şi cu espresso). Când? Altă neclaritate,...