Exporturile de vinuri româneşti au atins, în primul trimestru din 2009, valoarea de 3,4 milioane de euro, depăşind, pentru prima dată, după anul 2000, importurile, cifrate la 3,32 milioane euro, se arata într-un raport recent întocmit de către Patronatul Naţional al Viei şi Vinului (PNVV). Potrivit sursei citate, valoarea exporturilor consemnata în primele trei luni din acest an sunt în scădere cu 17%, faţă de perioada similară din 2008, când se înregistrase un cuantum de 4,1 milioane euro.

Cele mai multe exporturi au fost efectuate către Germania, cantitatea totală fiind de aproximativ 1.900 tone, mai puţin cu 16,25% faţă de primul trimestru din 2008, însumând peste 1,3 milioane de euro. Pe poziţia secundă s-a clasat Danemarca, ţara în care România a exportat circa 345 tone, echivalentul a 312.000 de euro. Podiumul este încheiat de Bulgaria, cu 201,3 tone de vin, contra sumei de 204.000 euro.

La capitolul importuri, pe primul trimestru din 2009, în România au ajuns circa 810 tone de vin din Spania, însumând 449.000 euro, în scădere cu 83,5% faţă de perioada similară din 2008. Totodată, în magazinele autohtone au fost comercializate în primele trei luni ale anului, soiuri de vin din Italia în cantitate de 729 de tone, echivalentul a 892.000 de euro, mai puţin cu 56,8% decât în primul trimestru din 2008. Nu în cele din urmă, pe locul trei la importuri s-a clasat Republica Moldova, cu 398 tone ce au însumat 517.700 euro, în declin cu 37,8% comparativ cu perioada similară din anul precedent. Per ansamblu, cantităţile de importuri valabile pentru primele trei luni din 2009 au fost de 2.624 de tone, în scădere cu 68,8% faţă de primul trimestru din 2008, când s-a înregistrat o valoare de 8.431 de tone.

În prezent, la nivel naţional cea mai bună cota pe piaţa vinurilor o deţine Murfatlar, cu 28%, dar cumulate soiurile de vin alb şi roşu, urmată de Cotnari, cu 19% (numai vinuri albe) şi Jidvei, cu 14% (vinuri albe şi roşii).

Marius CristianŞtiriCotnari,Export,Import,Jidvei,Murfatlar,Vin
Exporturile de vinuri româneşti au atins, în primul trimestru din 2009, valoarea de 3,4 milioane de euro, depăşind, pentru prima dată, după anul 2000, importurile, cifrate la 3,32 milioane euro, se arata într-un raport recent întocmit de către Patronatul Naţional al Viei şi Vinului (PNVV). Potrivit sursei citate, valoarea...