Masa de Paște este de cele mai multe ori prilej de reunire familială și de sărbătoare tihnită. Bucatele specifice se înghesuie unele după altele și, parcă mai ceva decât la Crăciun, pot alcătui un meniu complet, de la gustări la desert, întregind un prilej unic de satisfacție culinară de sezon fiindcă, nu de puține ori, modernitatea ne oferă ocazia să asociem primele trufandale cu mâncăruri ale căror origini și simbolistică coboară din negurile istoriei.

Ouăle, simbol precreștin

Tradiția ouălor vopsite, binecuvântate de preoți, schimbate, oferite în dar și mâncate cu ocazia unei sărbători care marchează sosirea primăverii este una care precede cu mult creștinismul. Și e normal să fie așa fiindcă există extrem de puține alimente cărora le pot fi asociate atâtea semnificații câte pot fi alăturate oului. Forma lui apropiată de cea ideală a sferei, grăuntele de nou și de fertilitate din interiorul fiecărui ou, speranța și belșugul se suprapun peste mitul creștin care spune că primele ouă au fost înroșite chiar de sângele lui Iisus. De la credința ancestrală care alătura oul aparentei renașteri a soarelui ce revenea din beznă și marca venirea timpurilor de belșug ale verii și continuând cu semnificația pe care postul creștin o conferă oului, care e preț de patruzeci de zile un fel de fruct oprit, se întinde o plajă de practici ritualice și simboluri care astăzi s-au țesut parcă într-o tapiserie complexă a unei sărbători fabuloase.

Mielul, simbolul jertfei  

La români, cu greu se imaginează o masă de Paște fără miel. Transplantarea venetică a curcanului a eșuat, poate și fiindcă mielul oferă cu mult mai mult spațiu de desfășurare fanteziei culinare decât (ne)zburătoarea de origine mexicană. Că e drob sau borș, că e stufat sau friptură, mielul e felul cel mai așteptat pe îmbelșugatele noastre mese de după Înviere.

Corespunzând și unei ordini naturale, ce se confundă adesea cu obiceiul, tăierea mieilor de Paște are însă la români și o semnificație simbolică importantă, care duce direct spre sacrificiul lui Iisus. În felul acesta tradiția noastră se desparte de obiceiurile precreștine legate de iepurașul de Paște, asociat de unele dintre culturile vestice cu ritul precreștin al fertilității, dar și cu consumul american de șuncă de porc, care se datorează credinței că porcul este un animal extrem de norocos, care poate împrumuta oamenilor câte ceva din șansa lui.

Copturile, simbol de belșug

Despre prăjiturile și copturile de Paște s-au scris tomuri întregi. De ele se leagă și visurile celor care postesc, dar și dorințele copiilor. Considerate încă a fi o piatră de încercare a priceperii gospodinelor de la noi, pasca și cozonacul se poate să fi migrat din bucătăriile noastre către patiserii, dar au rămas la fel de încărcate de simboluri.

Chiar dacă astăzi le vedem combinând ingrediente savante, copturile de Paște se trag toate din tradiționala turtă precreștină de grâu, un simbol important al fertilității și al belșugului. De asemenea, multe dintre aceste preparate poartă crucea ca decorațiune principală, după cum se spune că primii covrigi au fost modelați în așa fel încât să închipuie mâinile unui om care se roagă.

Se poate spune despre copturi că sunt cel mai răspândit fel de mâncare pascală, unul a cărui acoperire globală atestă originile sale ancestale.

Trufandalele, un simbol nou

Obiceiurile nu sunt dale de marmură, sculptate în vechime și lăsate să vorbească doar despre trecut. Ele se nasc în fiecare an, fiind apoi validate sau nu de devenirea istorică a fiecărei comunități.

În ultima vreme, la români, masa de Paște este și un prilej de a încerca trufandalele scoase din sere și din solarii sau aduse de cine știe unde. Dorința noastră de a asocia o masă festivă încărcată de simbolistica înnoirii cu primele verdețuri ale anului nu este însă decât expresia necesității de a ne racorda la ciclurile solare, de a îmbrățișa înnoirea naturii și, odată cu ea, a propriilor noastre ființe. Ridichile de lună, foile de salată și firele de ceapă verde de pe masa de Paște pot fi un gest reflex al unei gospodine grijulii pentru dieta invitaților, dar pot reprezenta și gesturi perene, care arată că, în aspectele sale esențiale, natura umană nu se schimbă.

Paștele a fost considerat întotdeauna o sărbătoare în care meditația joacă un rol central. Masa din duminica Paștelui este un prilej minunat de a te reculege preț de câteva secunde fiindcă reunește în spațiul ei restrâns simboluri vechi și noi, creștine și păgâne, expresii ale ordinii profunde a lucrurilor lumești, dar și bucuria culinară pură a bucatelor bine alcătuite.

Dan DoboşMozaicPaste,Pasti,simboluri
Masa de Paște este de cele mai multe ori prilej de reunire familială și de sărbătoare tihnită. Bucatele specifice se înghesuie unele după altele și, parcă mai ceva decât la Crăciun, pot alcătui un meniu complet, de la gustări la desert, întregind un prilej unic de satisfacție culinară de...