Despre Pinchitos (sau Pinchos Morunos) se crede că au fost introduse în bucătăria spaniolă de mauri, dar de-a lungul timpului s-a cam renunțat la carnea de miel (care se mai folosește și azi, dar mai rar) în favoarea porcului (în primul rând), vițelului și a puiului. Sunt considerate o specialitate tipică zonei andaluze, dar se mănâncă în toată Spania și reprezintă un punct important din meniul oricărui local de tapas și o atracție sigură a ieșirilor „la grătar”. Caracteristică pentru ele este marinarea prealabilă în ulei de măsline și un amestec de condimente (especias para pinchitos) care se găsește (în Spania!) gata preparat, dar poate fi făcut cu ușurință acasă de oricine are o colecție de condimente cât de cât bine pusă la punct.

Așadar, avem nevoie de 1 kg de carne (din genul „de grătar”, firește), ulei de măsline, 2-3 căței de usturoi, zdrobiți, 1/2 linguriță de chimen, pisat, 1 linguriță de boia dulce, 1 lingură de oregano proaspăt, tocat (sau 1 linguriță din cel uscat), 1 lingură de cimbru proaspăt (sau, firește, 1 linguriță dacă-i uscat), 1/2 linguriță boia iute, 1/2 linguriță de piper, 1 vârf de cuțit șofran, dezlegat în două linguri de apă caldă.

La tehnologie nu prea am ce să vă spun, e clar că trebuie mai întâi să tăiați carnea cuburi, să o frecați bine cu ulei și amestecul de condimente (sarea nu aici, ea intervine în narațiune abia la sfârșit) și să o lăsați în frigider între 2 și 12 ore. Nu vă mai rămâne apoi decât să să o înfigeți în bețele de frigărui și să o puneți pe grătarul cu cărbuni. Se servește, de obicei, presărată cu pătrunjel sau coriandru tocat, cu pâine, cartofi, salate și așa mai departe, într-un cuvânt după buna plăcere a fiecăruia.

Și vă dați sper, seama, că la șiragul de condimente descris mai sus pot interveni lesne modificări. În primul rând, cantitațile firește că nu-s bătute în cuie. Apoi mai pot interveni destule modificări, fiindcă, de pildă, șofranul poate fi înlocuit cu curcuma, în loc de boia iute poate vreți tabasco, dacă-i miel poate prinde bine un pic de rozmarin, puiului îi place mai mult măghiranul, în fine, e destul loc de joacă și de „secrete de familie”.

Marius CristianReţeteCarne de porc,Carne de pui,frigarui,Gratar,Spania,vitelDespre Pinchitos (sau Pinchos Morunos) se crede că au fost introduse în bucătăria spaniolă de mauri, dar de-a lungul timpului s-a cam renunțat la carnea de miel (care se mai folosește și azi, dar mai rar) în favoarea porcului (în primul rând), vițelului și a puiului. Sunt considerate o...