Blind dinner – stinge lumina şi hai la masă!
“Blind dinner”, ultimul trend în materie de gastronomie aduce în prim plan o perspectivă nouă şi intensă asupra unei cine obişnuite. În traducere liberă, “blind dinner” înseamnă să mănânci într-o cameră lipsită orice urmă de lumină, să stai la masă cu necunoscuţi si să “vezi” mâncarea cu toate celelalte simţuri. Odată ce ai mâncat pe întuneric, vei privi cu alţi ochi experienţele gastronomice.
Apariţia noţiunii nu este întâmplătoare. Jorge Spielmman, un preot orb din Zurich obişnuia să organizeze mese la reşedinţa sa, unde invitaţii purtau ochelari negri sau măşti, din solidaritate pentru gazdă. Potrivit portalului www.travel.spotcoolstuff.com, cinele lui Spielmman au atras atenţia participanţilor asupra faptului că mâncatul pe intuneric devine o experienţă mai intensă odată cu eliminarea simţului vizual din ecuaţie. Astfel, în 1999, Spielmman a deschis primul restaurant pe întuneric, citează site-ul.
Conceptul de “blind dinner” porneşte de la o idee cât se poate de simplă: odată ce unul dintre simţuri este anihilat, celelalte se accentuează pentru a menţine la acelaşi nivel percepţiile individului despre mediul înconjurător. Iar pentru că mâncarea antrenează în primul rând mirosul, gustul şi simţul tactil, maximizarea acestora nu poate decât să amplifice experienţa culinară şi plăcerea aferentă.
Mulţi dintre cei care au experimentat acest concept au declarat că la început a părut înfricoşător. “Odată ajuns la intrarea în restaurant eşti condus la locul tău de la masă de către un chelner, care de regulă este nevăzător. Eşti invitat să adulmeci mâncarea, să o mirosi, să o pipăi şi mai ales să o guşti. Iniţial nu ştii ce ai în farfurie, iar meniul îl afli abia la sfârşit. Pe măsură ce te acomodezi cu întunericul şi obiectele din jur capătă contur, înveţi să te laşi în voia celorlalte simţuri şi să ai încredere în precizia din indicaţiile chelnerului”, povesteşte pentru www.travel.spotcoolstuff.com unul dintre cei care au experimentat conceptul.
Pe lângă amplificarea experimentului culinar, conceptul de “blind-dinner” pune accentul şi pe alte elemente esenţiale ale unei experienţe gastronomice absolute: socializarea realizată pe întuneric, cu comeseni necunoscuţi.
Multe din marile oraşe ale lumii oferă în prezent experienţe gastronomice “în orb”. Speilmman a dat tonul în 1999 cu Blindkuh (Vaca oarbă), iniţial în Zurich şi apoi în Basel, Elveţia, unde poţi mânca pe întuneric prânzul sau cină. Nocti Vagus din Berlin îşi plusează oferta “oarbă”: pe lângă un blind dinner, restaurantul organizează spectacole de jazz, seminarii despre efectele sănătoase ale mâncării gătite “la rece” sau piese de teatru. În California, San Francisco şi San Diego, lanţul de restaurante Opaque a urcat rapid treptele popularităţii. O variantă mai soft a conceptului de blind-dinner este întâlnită în restaurantul CamaJe Bistro din New York, unde luminile sunt aprinse, dar clienţii poartă măşti negre, opace. Unul din cele mai de succes localuri de acest gen este „Dans le noir?”, deschis în Paris în 2004, care promite să se extindă în viitorul apropiat în Londra, Moscova şi Varşovia.
https://bonchef.ro/blind-dinner-stinge-lumina-si-hai-la-masa/2304/Mozaicblind dinner,blindkuh,cina,dans la noir,gastronomie,intuneric,masa,orb,speilmman,trend“Blind dinner”, ultimul trend în materie de gastronomie aduce în prim plan o perspectivă nouă şi intensă asupra unei cine obişnuite. În traducere liberă, “blind dinner” înseamnă să mănânci într-o cameră lipsită orice urmă de lumină, să stai la masă cu necunoscuţi si să “vezi” mâncarea cu toate celelalte...Cristina StănescuCristina Stănescucristinamariastanescu@yahoo.comContributorBonChef.ro | Arta mesei