Pisco, băutura preferată a chilienilor şi peruanilor
Atât în Chile, cât şi în Peru, pisco este considerat băutură naţională, existând şi un conflict între cele două ţări pentru folosirea denumirii comerciale. E vorba despre un rachiu obţinut din struguri (dar atenţie, din tot fructul, nu doar din rămăşiţele de după tescuire, şi nici din vin sau drojdie), cu o tărie în jur de 40 de grade. Datorită materiei prime nu este aspru precum grappa, marc-ul sau tescovina; în plus, strugurii provenind din regiuni deseori din regiuni foarte călduroase, conţinutul de zahăr este unul ridicat. Şi că veni vorba, soiurile cele mai folosite sunt, pentru Chile, Muscat de Alexandria, Pedro Ximénez, Moscatel Rosada, Torrontés Riojano şi Torrontés Sanjuanino, iar pentru cel din Peru Albilla, Italia, Torontel, Mollar, Negra corriente, Quebranta şi Uvina.
De unde vine denumirea? Acum mai mult de 2000 de ani locuia, în valea Pisco, civilizaţia precolumbiană Paracas renumită, pe lângă ţesături şi trepanaţiile practicate, pentru ceramica sa. În epoca Imperiului Incaş olarii săi erau denumiţi piskos, denumire căpătată în timp şi de vasele în care se ţineau băuturile. Iar cum primul rachiu din struguri a fost stocat în aceste vase, s-a procopsit cu numele ambalajului.
In mod tradiţional, pisco se bea cu gheaţă, lămâie şi zahar. Pentru a obţine cel mai faimos cocktail bazat pe această băutură, Pisco Sour, se adaugă un albuş de ou.
