Zabaglione
Un excelent şi foarte simplu desert italian (piemontez, mai exact), bazat pe gălbenuşuri bătute cu zahăr şi aromatizat cu vin dulce (de obicei cu Marsala, dar nu numai, mai folosindu-se, de pildă, şi Prosecco). Originea pare să se afle tocmai în perioada Renaşterii, ca inventator fiind acreditat, de cele mai multe ori, Bartolomeo Scappi, alţii susţinând însă că a fost inventat de Saint Pasquale Bayon, al cărui nume devine în dialect local Sanbajun, suficient de aproape cu numele original al cremei noastre, zabagliun.
Ce vă trebuie pentru a face zabaglione? Mai nimic:
4 gălbenuşuri,
75 zahăr fin (să se topească mai repede decât cel tos, dar nici pudră să nu fie),
120 ml Marsala (sau, după cum spuneam, alt vin dulce si aromat).
Pe vremuri se făcea cu gălbenuşurile crude, astăzi se preferă varianta fierberii în bain-marie. Aşa că aprindeţi aragazul la foc minuscul şi puneţi dumneavoastră gălbenuşurile cu zahărul într-un vas cu pereţii dubli (asta mi se pare mie varianta cea mai comodă, dar liberi sunteţi s-o adaptaţi cum vreţi). Începeţi să bateţi cu telul (sau cu un mixer electric) până când compoziţia devine cremoasă şi deschisă la culoare. Începeţi să turnaţi vinul, puţin câte puţin, neîncetând nicio clipă să bateţi straşnic şi în aceeaşi direcţie. Cum vi se pare că temperatura e prea mare, luaţi repede vasul de pe foc, că doar nu facem jumări sau vreo omletă. În 10-15 minute ar trebui să fie gata, adică uşoară şi cam dublă ca volum.
De obicei se serveşte pus în cupe şi este însoţit tradiţional de smochine proaspete şi de pişcoturi, mai nou de alte fructe ori ciocolată. Ca variante, mai pot interveni în compoziţie smântână, mascarpone, sau ouăle pot fi puse întregi.
