Dacian Ciolos at the ECPreşedintele Traian Băsescu, a semnat luni, 6 iulie, decizia de înfiinţare a Comisiei prezidenţiale pentru politici publice de dezvoltare a agriculturii în România. Din Comisie fac parte cadre didactice, reprezentanţi ai patronatelor şi sindicatelor din domeniu, ai staţiilor şi institutelor de cercetare, iar în fruntea ei a fost numit Dacian Cioloş, al cărui nume fusese vehiculat şi pentru poziţia de Comisar european pentru agricultură.

Conform unui comunicat al Preşedinţiei, Comisia are ca obiectiv elaborarea unor documente pentru orientarea strategiei şi politicilor publice pentru dezvoltarea agriculturii pe termen lung, mediu si scurt, precum si vizând poziţia României privind viitorul Politicii Agricole Comune.

Activitatea acestei Comisii se va încheia cel mai târziu la data de 30 iunie 2010.

Marius CristianŞtiriAgricultură,Băsescu,Cioloş
Preşedintele Traian Băsescu, a semnat luni, 6 iulie, decizia de înfiinţare a Comisiei prezidenţiale pentru politici publice de dezvoltare a agriculturii în România. Din Comisie fac parte cadre didactice, reprezentanţi ai patronatelor şi sindicatelor din domeniu, ai staţiilor şi institutelor de cercetare, iar în fruntea ei a fost numit...