Concursul Naţional de Ape Minerale va avea loc pe 22 noiembrie 2013, la Centrul AROMA din Corbeanca. Organizatorii (Eventosophy, revista BonChef.ro şi Organizaţia Somelierilor din România 2011) şi-au propus să realizeze un demers de evaluarea a pieţei româneşti de apă minerală.

Producătorii vor putea să-şi înregistreze probele de apă în următoarele patru categorii: apă minerală naturală, apă de izvor, apă de masă şi apă medicinală.

Jurizarea se va face de către o comisie formată din 6 membri – 5 somelieri din România şi unul din Italia, care este şi preşedintele juriului (Davide Oltolini, Formator în Asociaţia Italiană a Somelierilor, specializat încă din 2002 în ape minerale). Din juriu vor face parte câţiva somelieri români de marcă: Marian Timofti, preşedintele Organizaţiei Somelierilor din România 2011 (OSR2011) şi Laurenţiu Achim, preşedintele Federaţiei Somelierilor din România (FSR).

Degustarea probelor se va face, în orb, pe categorii, iar evaluarea se va face cu ajutorul fişelor de degustare, în funcţie de următoarele criterii: aspectul vizual (culoare, limpiditate, perlaj), impresia olfactivă, impresia gustativă (aromă, postgust), impresie globală (echilibru, corpolenţă).

Premiile se vor acorda pentru fiecare categorie în parte şi vor purta menţiunea: “Apă apreciată şi recomandată de juriul Concursului Naţional de Ape Minerale 2013”. Numărul de premii acordate la o categorie nu va depăşi 30% din numarul total de probe înscrise la categoria respectivă.

Pentru producători va fi o premieră, deoarece nimeni nu a făcut până acum o evaluare comparativă, la nivel gustativ, a apelor minerale din piaţă. Pentru operatorii de HORECA rezultatele vor fi extrem de folositoare atunci când vor trebui să ia decizii de listare a apelor minerale. Pentru somelierii români va fi, cu siguranţă, o premieră, care va marca începutul unei noi specializări profesionale. Sunt sigur că în scurt timp vor apare şi în România ‘hidrosomelierii’. Nu în ultimul rând, pentru consumatori, rezultatele concursului vor fi un ghid util atunci când se vor afla în faţa unui raft imens cu ape minerale şi se vor întreba care este produsul ce li se potriveşte mai bine.

Producatori de apă minerală invitaţi: Borsec, Stânceni, Poiana Negri, Perla Harghitei, Phoenix Buzias, Bucovina, Roua Muntilor, Carpatina, Bodoc, Amfiteatru, Perla Covasnei, Zizin, Vâlcele, Lipova, Tuşnad, Hera, Izvorul Minunilor, Biborţeni, Harghita, Nova Oaş, Boholt, Keia, Talea, Azuga, Bilbor, Aqua Carpatica, Aqua Sara, Aqua Hercinica, Perenna Premier, Izvorul Muntelui, Spring Harghita, Apa Iezer, Poiana Izvoarelor, Apa Maxima, Calipso.

Date de contact
Web: http://eventosophy.ro/cnam/
Email: office@eventosophy.ro
Telefon: +40 741 261 423

Răzvan AvramEvenimenteApa minerală,concursConcursul Naţional de Ape Minerale va avea loc pe 22 noiembrie 2013, la Centrul AROMA din Corbeanca. Organizatorii (Eventosophy, revista BonChef.ro şi Organizaţia Somelierilor din România 2011) şi-au propus să realizeze un demers de evaluarea a pieţei româneşti de apă minerală. Producătorii vor putea să-şi înregistreze probele de apă în...