grasa CotnariProducătorul de vinuri Cotnari a înregistrat, în primele şase luni ale acestui an, un profit de 5.448.000 lei, în scădere cu 7,5% faţă de S1 2008 când a obţinut un profit de 5.890.000 lei, a declarat directorul de marketing al companiei, Răzvan Serghiuţă, citat de Mediafax.

Potrivit acestuia, scăderea profitabilităţii a fost determinată de devalorizarea leului şi de creşterea ponderii, în totalul unităţilor vândute, a produselor cu valoare adăugată.

„Devalorizarea monedei naţionale şi-a pus amprenta asupra valorii inputurilor. Întrucât o bună parte a elementelor de producţie se raportează la cursul leu/euro, creşterea cursului de schimb a condus la creşterea costurilor. Creşterea costurilor coroborată cu faptul că nu am procedat la mărirea preţurilor de comercializare a produselor noastre au condus la diminuarea profitabilităţii“, a explicat Serghiuţă.

Acesta a mai spus că în ceea ce priveşte cifra de afaceri a companiei, în primele şase luni din 2009, aceasta a crescut cu 2,4%, la 52.020.000 lei. De asemenea, în primul semestru al acestui an Cotnari a vândut cu 1,8% mai multe unităţi, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, respectiv 6.340.000 butelii, faţă de 6.230.000 butelii.

Serghiuţă a adăugat că după evoluţia din semestrul întâi, poate estima că, în acest an, Cotnari îşi va atinge obiectivul fixat, de a vinde cu 5% mai multe unităţi decât în 2008.

„La finele anului trecut, ne propuneam pentru acest an creşterea numărului de unităţi vândute cu 15%. După evoluţia vânzărilor din primul trimestru, când numărul de unităţi vândute a scăzut cu 11%, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2008, a fost revizuit planul de afaceri. Noul obiectiv a fost creşterea numărului de unităţi vândute cu 5% în anul 2009, faţă de anul 2008. Rezultatele obţinute în cel de-al doilea trimestru al primului semestru, când vânzările au înregistrat o creştere cu 12,8%, au făcut posibilă apropierea de noul obiectiv“, a mai explicat Răzvan Serghiuţă.

Marius CristianŞtiriProducători,Vânzări,Vin,ViticulturăProducătorul de vinuri Cotnari a înregistrat, în primele şase luni ale acestui an, un profit de 5.448.000 lei, în scădere cu 7,5% faţă de S1 2008 când a obţinut un profit de 5.890.000 lei, a declarat directorul de marketing al companiei, Răzvan Serghiuţă, citat de Mediafax. Potrivit acestuia, scăderea profitabilităţii...