Restaurantele de la noi abunda in meniuri cat se poate de variate, dar putine sunt cele exclusiv cu bucatarie autohtona. Ca sa nu mai vorbim despre „ambianta traditionala”, unde, in afara de cateva clisee ca rotile de caruta, stiuletii ori siragurile cu usturoi din plastic, mai putem intalni doar variantele cu stergare rosii si blanuri de oaie. Practic, sunt mai multe pizzerii si restaurante declarate italienesti, decat romanesti. In fata acestei situatii, ca sa aflam in ce masura poate fi mancarea traditionala o afacere profitabila, am cerut marturii de la managerii mai multor restaurante de succes, ca sa vedem cum se impaca traditia cu profitul. „Ne-am obisnuit cu ea, dar mai vrem si diversitate…”

Mancarea romaneasca se cere, sustin cei intervievati, dar asta se intampla nu gratie unei personalitati gastronomice neaparat atractive, ci datorita obisnuintei: „In primul rand, datorita educatiei consumatorului – si nu pentru ca bucataria romaneasca ar fi exceptionala“, este de parere George Ghitulescu, manager al restaurantelor Thalia din Bucuresti. „Gustul cu care am fost crescuti primeaza, cu toate ca in zona premium lucrurile se schimba putin, oamenii incep sa se indrepte mai degraba spre zona mediteraneana“, este de aproape aceeasi parere Gigi Ciocirlan, manager al Tavernariei La Gigi. Cu toate ca „se cere“, un restaurant cu specific exclusiv romanesc nu pare sa fie o solutie profitabila, dupa parerea celor intervievati: „Oamenii vor diversitate. Unii vor mancare romaneasca, altii nu, nu poti limita oferta doar la mancare traditionala. Trebuie sa oferi clientului o gama cat mai diversificata“, afirma Tanasie Pistalu, manager al restaurantului Blanduziei, din Centrul Vechi al Capitalei. De pe aceeasi pozitie, Ghitulescu afirma: „Constrangerile scad, in mod sigur, atractivitatea restaurantului. Cu cat meniuul este mai diversificat, cu atat este mai profitabil“.

E „limitata, grasa si plictisitoare”, onorata instanta! Si n-are nici stil!
Dupa cum sustin multi, gastronomia romaneasca este un importator de exceptie si nu se poate lauda cu multe preparate originale, ci doar cu interpretari proprii ale influentelor preluate din culturile vecine, aparent mai puternice. „Termenul «fusion cuisine» ar trebui folosit mai degraba in tari ca Romania in zone unde s-au tot perindat romani, otomani, apoi rusi si asa mai departe. Primele referinte gastronomice, de exemplu, apar intr-o carte de bucate scrisa de Mihail Kogalniceanu, dar majoritatea preparatelor sunt importate“, afirma Sergiu Nedelea, manager la Casa Iancului. Si atunci, cum putem totusi descrie bucataria autohtona? „Limitata, fara multa imaginatie, grea si grasa, destul de plictisitoare“, declara managerul restaurantelor Thalia. Sau „prea putin stilata“, dupa cum afirma Gigi Ciocirlan, manager al Tavernariei La Gigi. Fara a lua in calcul diferentele impuse de zone sau clase sociale, putem aminti ca principalele preparate percepute aproape unanim ca autentic romanesti sunt ciorba de burta, tochitura sau… coliva.

Ultima sansa de reconciliere?
Mai merita promovata gastronomia romaneasca, mai poate „face bani“? „Nu e deloc greu, ar trebui sa renuntam la mancarurile grele, spre exemplu“, sugereaza Gigi Ciocirlan. Sergiu Nedelea, care si-a construit propriile sere pentru a asigura prospetimea si naturaletea legumelor tot timpul anului, este, insa, de alta parere: „Exista asociatii profesionale foarte puternice, care asta fac. Dar prin ce ne identificam ca produs, de fapt?“. Gastronomia autohtona este sublima, dar lipse ste cu desavarsire, iar o promovare eficienta nu se poate succeda decat unei pozitionari precise, autentice, creative. O subgrupa timida a bucatariei balcanice, interpretarea culinara romaneasca mai primeste o sugestie la capitolul promovare: „Mai multe expozitii cu vanzare. Organizam, mai demult, expozitii cu mancare traditionala unde erau invitate oficialitati. pe langa publicul larg. Cred ca e cea mai buna metoda de promovare“, afirma Pistalu, managerul restaurantului Blanduziei.

Putem trai cu ea zi de zi, in vremurile astea?
George Ghitulescu, Manager Thalia este de parere ca bucataria traditionala de la noi nu poate genera un meniu „suficient de variat“, in timp ce Ciocirlan, de la Tavernaria La Gigi, considera ca, dimpotriva, „meniul autohton este suficient de diversificat, se trage in mare parte din gastronomia turceasca“. Sergiu Nedelea, Casa Iancului, pune o concluzie: „Asta facem zi de zi (mancam romaneste – na). Insa mancam haotic, nu tinem cont de asocieri gastronomice, mancam, cum s-ar spune, mult si prost!“

Cristina StănescuOpiniiafacere,bucataria autohtona,bucatarie romaneasca,este bucataria traditionala profitabila?,gastronomia traditionala ca afacere,gastronomie traditionala,restauranteRestaurantele de la noi abunda in meniuri cat se poate de variate, dar putine sunt cele exclusiv cu bucatarie autohtona. Ca sa nu mai vorbim despre „ambianta traditionala”, unde, in afara de cateva clisee ca rotile de caruta, stiuletii ori siragurile cu usturoi din plastic, mai putem intalni doar...