Licopenul este un antioxidant din familia carotenoidelor care spre deosebire de caroten nu este distrus prin fierbere ci se păstrează și în produsele prelucrate termic precum compoturile sau dulcețurile. Ca și aliment bogat în licopen, pe primul loc este bulionul, urmat de sucul de roșii, papaya, roșiile, grapefruit-ul roșu, pepene verde sau măceșele.

Licopenul protejează celulele fructelor împotriva razelor solare iar în timpul fotosintezei acționeaza ca un fotoabsorbant. Odată ingerat, licopenul ajunge în intestinul subțire, apoi este metabolizat și distribuit către țesuturile grase și către anumite organe precum glandele suprarenale, ficat, sâni, rinichi sau plămâni.

Un consum mediu de 200 ml suc de roșii săptămânal previne cancerul de prostată datorită prezenței licopenului. Suplimentarea cantității de licopen ingerate cu 15 mg/zi, timp de 6 luni, contracarează progresia hipertrofiei prostatice benigne.

Licopenul are acțiune antioxidantă mult mai puternică decât vitamina E, contribuie la ameliorarea bolilor cardiovasculare și este de două ori mai puternic decât carotenul în lupta cu radicalii liberi.

Apariția cataractei poate fi prevenită prin consumul alimentelor cu conținut bogat în licopen. Consumul exagerat al alimentelor bogate în licopen poate duce la colorarea pielii în galben-portocaliu, iar revenirea la culoarea normală se face după suprimarea alimentelor bogate în licopen timp de trei săptămâni.

Mădălina BejenariuMozaicantioxidant,fructe rosii,licopen,Roşii,Sanatate,Sfaturi
Licopenul este un antioxidant din familia carotenoidelor care spre deosebire de caroten nu este distrus prin fierbere ci se păstrează și în produsele prelucrate termic precum compoturile sau dulcețurile. Ca și aliment bogat în licopen, pe primul loc este bulionul, urmat de sucul de roșii, papaya, roșiile, grapefruit-ul roșu,...