MojitoSe spune că originile Mojito-ului datează din secolul al XVI-lea, părintele său fiind un cocktail numit „El Draque“, în cinstea lui Sir Francis Drake, care avea însă la bază nu rom (care nu apăruse încă), ci pe strămoşul acestuia, tafia sau, în versiune spaniolă, aguardiente. Pe la jumătatea secolului următor însă, romul şi-a câştigat locul său binemeritat. Dar, dacă data naşterii este nesigură, ţara de origine este, cu siguranţă, Cuba. Iar unii consideră Mojito băutura naţională cubaneză.

Nici despre denumire părerile nu sunt unanime. Unii spun că numele vine de la o familie de sosuri picante caraibiene, denumite generic „mojo“, alţii suţin că denumirea derivă din „mojadido“, umed, sau chiar vorbim despre un diminutiv de la „mojado“, ud.

În mod tradiţional, Mojito este preparat din 6 ingrediente: rom alb, sirop din trestie de zahăr, lămâie verde, apă minerală, gheaţă şi mentă. Dintre variante, amintim înlocuirea romului cu votcă, adăugarea câtorva picături de Angostura, precum şi folosirea unor romuri sau votci aromate cu fructe, precum mango, căpşuni, mandarine etc. Cât despre îndulcire, mai este folosit siropul de zahăr normal, sau direct zaharul, precum în varianta care urmează (dar dacă găsiţi sirop de trestie, nu ezitaţi să restabiliţi originalul!):

Ingrediente pentru o persoană:

50 ml rom alb
1 lingură de zahăr pudră (se dizolvă mai bine)
feliuţe de lămâie verde
frunze de mentă
apă minerală carbogazoasă
cuburi de gheaţă

Frecaţi bine frunzele de mentă cu zahărul într-un pahar (sau, dacă aveţi, e mai bine în mojar), adăugaţi lămăia, mai frecaţi puţin, puneţi totul în shaker, adăugaţi romul şi cuburile de gheaţă, agitaţi bine, strecuraţi totul într-un pahar înalt, completaţi cu apă, decoraţi cu frunze de mentă şi serviţi imediat.

Şi, după cum aţi aflat încă din titlu, legenda (discutabilă, totuşi!) spune că Ernest Hemingway intra deseori în La Bodeguita del Medio din Havana ca să bea băutura sa preferată, adică mojito (în timp ce locul pentru băut daiquiri era El Floridita). Iar varianta agreată de marele scriitor cică era următoarea: 3 părţi rom alb, 12 frunze de mentă, 1/2 lămâie verde, 2 picături de Angostura, sirop de zahăr normal, gheaţă pisată. Frunzele de mentă se pisează într-un mojar, se adaugă restul ingredientelor, se amestecă şi se serveşte.

Nu-i obligatoriu să fie adevărat, dar e şi asta o variantă de luat în seamă.

Marius CristianMozaicCocktail,Cuba,Gheaţă,Hemingway,Lămâi verzi,Mentă,Mojito,Rom
Se spune că originile Mojito-ului datează din secolul al XVI-lea, părintele său fiind un cocktail numit „El Draque“, în cinstea lui Sir Francis Drake, care avea însă la bază nu rom (care nu apăruse încă), ci pe strămoşul acestuia, tafia sau, în versiune spaniolă, aguardiente. Pe la jumătatea secolului...