Cum știm că un vin e bun? Pentru cei mai mulți dintre noi contează două momente: cel al primelor senzații, în care validăm aroma și gustul vinului, și cel al trezirii de dimineață, în care încercăm cu încordare să constatăm mai întâi dacă ne doare capul și mai apoi dacă ne amintim exact cum am ajuns acasă. Ceea ce se petrece între cele două momente contează mai puțin, dat fiind că așa suntem noi, românii: stăm la un pahar de vorbă, preferând să asociem vinul mai degrabă cu povestea decât cu un fel de mâncare. Problemele apar însă dacă vrem să știm unde se situează vinul respectiv pe o scară a valorilor românești și, de ce nu?, străine, pentru a stabili dacă nu ne-a păcălit cârciumarul sau dacă nu cumva ne-a răsfățat vreo gazdă omenoasă. Aici avem nevoie de specialiști.

Paradoxul sistemelor de evaluare

În lume există sute de mii de vinuri. Doar inventarierea celor mai reprezentative dintre ele necesită nu doar profesionalizare în sens strict ci și existența unui mediu în care degustătorul să poată trăi din ceea ce câștigă ca evaluator a vinurilor. Dar asta înseamnă că instanța care agregă acești degustători trebuie să fie în sine o afacere, pentru a le putea plăti eforturile. Iar dacă e o afacere, va funcționa pe bazele cunoscute ale economiei de piață, chiar și în cazul fericit al onorabilității absolute, existând posibilitatea ca verdictele sale să fie folosite în scopuri de marketing. Mai exact, trebuie să notăm că uneori, cei mai importanți producători de vinuri așteaptă evaluările pentru a putea fixa prețul de vânzare. Lucrurile se circumscriu cumva în jurul paradoxului lui Schrodinger: până nu deschidem sticla, nu știm ce e înăuntru și, implicit, nici ce preț are pisica… pardon!, vinul.

Rezolvarea acestei dileme se face pe calea caragialescă: trebuie să fim, ca românul, imparțiali și să strângem informații din mai multe surse, dar să și facem apel la ascendența noastră latinească acceptând că de gustibus…

Punctele Parker, criteriul cel mai acceptat

Fără îndoială, cel mai faimos și mai respectat degustător este americanul Robert Parker. În 1978, el a început să publice un newsletter întitulat Avocatul vinului, în timp ce lucra ca avocat undeva în statul Maryland. A fost un pionier al acestui gen de presă de nișă, iar astăzi publicația lui are mai mult de 200.000 de abonați online din lumea întreagă. El a fost cel care a introdus sistemul de o sută de puncte, care se acordă după cum urmează: 50 de puncte se acordă din oficiu, probabil pentru strădania de a produce vinul respectiv; înfățișarea și culoarea pot aduce maximum 5 puncte; aromele (buchetul cum se spunea odinioară) pot aduce maximum 15 puncte; gustul și tehnica vinificării pot aduce maximum 20 de puncte; ultimele zece puncte se acordă în funcție de spectaculozitatea ansamblului și de potențialul de învechire. Ca urmare a aplicării acestor criterii, vinurile capătă scoruri care le plasează într-una din următoarele categorii:

  • 96-100 – Un vin extraordinar, profund și complex, care afișează toate atributele așteptate de la un clasic al soiului său. Acest vin merită eforturi considerabile pentru a fi găsit, achiționat și consumat.
  • 90-95 – un vin excepțional în complexitatea și caracterul său unic.
  • 80-89 – un vin foarte bun, peste medie, care are diverse grade de finețe și aromă, fără să etaleze defecte evidente de vinificație.
  • 70-79 – un vin mediu, al cărui singur merit este că e făcut în mod corect, produsul fiind unul simplu, ușor de înțeles.
  • 60-69 – un vin mediocru, cu greșeli evidente de vinificare, cum ar fi aciditatea sau taninii în exces sau absența oricărei arome.
  • 50-59 – un vin inacceptabil

De remarcat ar mai fi faptul că vinurile de vinotecă se apreciază după alte criterii, dar și că există nenumărate alte sisteme de apreciere a vinurilor, de la hărți detaliate ale celor mai buni ani, la modalități mai simple, cu cinci stele. Nu lipsesc desigur nici sistemele care apreciază un vin în funcție de prețul său.

Așa cum spuneam la început, este posibil ca multe dintre gusturile și exigențele date de sistemele profesioniste de apreciere a vinului să nu vă fie pe plac sau ca, pentru unii dintre noi, calitățile vinurilor să se situeze în arii care să se suprapună doar parțial cu gustul sau aroma. Important este însă să vedem și ce loc ocupăm în lume cu industria de vin, fiindcă deși Robert Parker a plasat România printre locurile de origine ale unor viitoare vinuri de excepție, deocamdată nu existăm în clasamentul mondial al vinurilor campioane. Excepțiile sunt atât de rare că… ne ferim să le menționăm.

În ceea ce ne privește, la bonchef.ro vă promitem un sistem cu totul original de apreciere a vinurilor. Fiți pregătiți!

Dan DoboşOpiniiAroma,Parker,VinCum știm că un vin e bun? Pentru cei mai mulți dintre noi contează două momente: cel al primelor senzații, în care validăm aroma și gustul vinului, și cel al trezirii de dimineață, în care încercăm cu încordare să constatăm mai întâi dacă ne doare capul și mai apoi...