Plantaţiile de viţă-de-vie de la Curbura Carpaţilor au ajuns la punctul critic de îngheţ iar soiurile sensibile la ger sunt deja afectate.

Ionel Damian, directorul Staţiunii vitivinicole Pietroasele, a declarat că, în cazul soiurilor sensibile la ger, cum ar fi Victoria, Afuz Ali, Coarna sau cele pentru vin, cum ar fi Merlot, este suficient ca trei-patru zile la rând, uneori chiar câteva ore, temperaturile să scadă la minus 12-15 grade Celsius pentru ca viţa-de-vie sa fie compromisă.

Potrivit lui Damian, în ultimele zile a fost înregistrată la nivelul solului o temperatură de minus 18-20 de grade Celsius, chiar dacă la înălţimea de doi metri temperatura a fost de minus 10-12 grade Celsius.

“Dacă vremea va fi rece în continuare sau va fi şi mai ger, după cum prognozează meteorologii, situaţia ar putea fi similară cu cea din iarna anilor 1984-1985, când majoritatea plantaţiilor viticole au degerat şi a fost nevoie de câţiva ani pentru refacerea lor”, a spus directorul Staţiunii vitivinicole Pietroasele.

Sursa: AGERPRES

Răzvan AvramŞtiriAgricultură,Producători,Vin,ViticulturăPlantaţiile de viţă-de-vie de la Curbura Carpaţilor au ajuns la punctul critic de îngheţ iar soiurile sensibile la ger sunt deja afectate. Ionel Damian, directorul Staţiunii vitivinicole Pietroasele, a declarat că, în cazul soiurilor sensibile la ger, cum ar fi Victoria, Afuz Ali, Coarna sau cele pentru vin, cum ar...