Saperavi 2007 – Tiflisi Marani, Georgia
Dan Silviu Boerescu, fost redactor-sef Playboy România, actualul om din spatele site-ului bucatarescu.ro, dar şi co-autor a două cărţi de vinuri, a onorat săptămâna aceasta site-ul Vinul.ro cu o poveste despre un vin războinic.
Dan Silviu Boerescu, bucatarescu.ro :
Cu exact trei ani în urmă, am fost invitat la o masă în stil rusesc la Moscova. Meniul se anunţă fabulos, debutând cu un borş ucrainean de sfeclă. Am fost chestionat asupra vinului. Am vrut să impresionez şi am cerut un vin georgian, un Saperavi. Şeful de sală s-a uitat crunt la mine şi mi-a răspuns tăios: “-N-avem!”. Păi, cum? m-am întrebat eu. Apoi, brusc am fost siderat: Rusia tocmai ce avusese un mic război cu Georgia şi, evident, mărfurile gruzine se aflau sub embargo.
Acum vreo două săptămâni, am fost invitat la Real –ul din AFI Palace, pentru lansarea catalogului de vinuri, ediţia de toamnă. Sergiu Nedelea, care oficia, mi-a atras atenţia asupra a trei vinuri “exotice”, provenind din China, Turcia şi Georgia. Georgia, am tresărit eu! Ce bine că nu suntem în război cu ţara de unde provin cele mai vechi mărturii despre Vitis vinifera! O să pot bea un Saperavi din ţara unde, în secolul V, Sf. Nina a venit să răspândească credinţa creştină într-un toiag cioplit dintr-o bătrână viţă de vie.
Vinul respectiv era un Saperavi, soi roşu interesant, dar care nu prea seamănă cu nimic de la noi. Este un sec mai degraba suplu decat corpolent, culoarea fiind un roşu închis bătând oarecum în violet. Aroma trimite la fructe negre de pădure (mure), iar gustul se situează pe aceleaşi coordonate (mure? coacăze negre?). Am simţit şi ceva tanini, probabil că va fi adastat prin baricuri de stejar, dar nu mai mult de 6-12 luni. Gastronomic, mă trimite la vânat, afumături şi ceva brânzeturi mediu-tari. Una peste alta, un vin de masă absolut onorabil, dar căruia nu-i poţi pretinde fineţuri de “chateau”. Cred că mi-ar fi plăcut şi la Moscova, dar n-a fost sa fie.
Preţul la raft: 23 lei.
Când am fost eu, putea fi degustat gratis şi la enomat.
Dan-Silviu Boerescu, www.bucatarescu.ro
https://bonchef.ro/saperavi-2007-%e2%80%93-tiflisi-marani-georgia/2639/Vinuriboerescu,playboy,saperavi,VinDan Silviu Boerescu, fost redactor-sef Playboy România, actualul om din spatele site-ului bucatarescu.ro, dar şi co-autor a două cărţi de vinuri, a onorat săptămâna aceasta site-ul Vinul.ro cu o poveste despre un vin războinic. Dan Silviu Boerescu, bucatarescu.ro : Cu exact trei ani în urmă, am fost invitat la o masă...Cristina StănescuCristina Stănescucristinamariastanescu@yahoo.comContributorBonChef.ro | Arta mesei