george-butunoiu

Să scrii despre restaurante în Bucureşti nu e lucru simplu, aşa cum ar putea părea la prima vedere.

În primul rând, se mănâncă destul de bine în Bucureşti – şi asta o spun toţi străinii, obişnuiţi să compare ce găsesc într-un loc cu ce e în altul. Pe ansamblu, raportat la numărul total de restaurante (vreo 3,500 în oraş), numărul celor în care se mănâncă relativ bine e mai mare în Bucureşti decât în majoritatea oraşelor germane, austriece, scandinave, englezeşti sau din multe alte ţări, cu excepţia Franţei, Italiei şi a altor câtorva, desigur.

Apoi, aceiaşi străini spun că rar au văzut restaurante atât de frumoase şi de bine decorate ca în Bucureşti. Şi pe bună dreptate, pentru că multe restaurante de la noi sunt adevărate instituţii sociale, cu imagine şi personalitate distincte, legate în mult mai mare măsură de detalii “necomestibile”, cum ar fi aşezarea, ambiantă, decorurile, cine vine acolo şi de ce, cât plătesc… Şi asta ar fi foarte bine dacă nu s-ar înclina balanţa în defavoarea mâncării, pentru că mulţi patroni de restaurante ajung să facă economii la bucătărie şi la cămară ca să se încadreze în bugetele oricum surprinzător de mari.

Şi îi mai uimeşte ceva pe străinii care nu văd des aşa ceva în ţările lor: meniurile kilometrice, cu zeci şi sute de feluri. Şi nu aşa, cu vreo logică, ci cu mici şi zacuscă lângă “fusion”, cu piept de pui la grătar alături de lista de “fine dining”… Argumentul decisiv, în discursul patronilor şi al bucătarilor, este că “aşa cere clientul!”. Aşa o fi, numai că nu ţine la o analiză mai atentă. Clientul vrea “mâncare bună”, evident. Numai secţiunea pentru mâncare a vocabularului clientului român are foarte puţine cuvinte, spre diferenţă de cel al unuia din alte ţări în care se mănâncă bine de sute de ani, nu doar de vreo cincisprezece, douăzeci, ca la noi.

Aşa că, dacă îl întrebi pe bucureştean ce “e bun”, să nu mire că nu prea poate trece dincolo de cârnăciori şi ficăţei, dacă e de parte bărbătească, respectiv pieptul de pui la grătar şi salată, dacă poartă fustă scurtă…

Autor: George Butunoiu
Foto: YouTube

Emisiunea BonChef.ro se difuzează zilnic pe B1 TV, de luni şi până vineri, la 9:50 şi 16:50 (în reluare).

BonChefOpiniiSă scrii despre restaurante în Bucureşti nu e lucru simplu, aşa cum ar putea părea la prima vedere. În primul rând, se mănâncă destul de bine în Bucureşti - şi asta o spun toţi străinii, obişnuiţi să compare ce găsesc într-un loc cu ce e în altul. Pe ansamblu, raportat...