Familia Rhein şi-a vizitat ctitoria
Halewood a fost, în perioada 3–13 august, gazda unor oaspeţi de onoare la Pivniţele Rhein din Azuga: descendenţii direcţi ai familiei Rhein, fondatoarea Casei de vinuri şi pivniţe Rhein, ai cărei membri au construit crama de la Azuga în 1892 şi care, împreună cu câteva familii germane, au avut o contribuţie foarte importantă la dezvoltarea oraşului Azuga dintr-un mic sat într-un centru industrializat.
Recunoscută între cele două războaie mondiale ca „Furnisorul Curţii Regale“ a României, Pivniţele Rhein&Cie Azuga reprezintă în prezent cea mai veche pivniţă din România, aici producându-se, fără întrerupere, de la înfiinţarea în 1892, vinul spumant după metoda tradiţională Champenoise. În aprilie 2006, Cramele Halewood SA a primit calitatea de „Furnizor al Casei Majestăţii Sale Regelui Mihai I“ pentru vinurile spumante, certificat ce va fi reînnoit anul acesta.
https://bonchef.ro/familia-rhein-si-a-vizitat-ctitoria/543/ŞtiriHalewood,Rhein,Spumant,Tradiţii,VinHalewood a fost, în perioada 3–13 august, gazda unor oaspeţi de onoare la Pivniţele Rhein din Azuga: descendenţii direcţi ai familiei Rhein, fondatoarea Casei de vinuri şi pivniţe Rhein, ai cărei membri au construit crama de la Azuga în 1892 şi care, împreună cu câteva familii germane, au...Marius CristianMarius Cristianmcristian@gmail.comContributorBonChef.ro | Arta mesei