McDonald’s nu învinge, dar nici nu se predă
Treaba nu merge neapărat prost pentru McDonald’s, dar nici nu duduie. În SUA, după primele 6 luni ale lui 2014, profitul companiei a scăzut cu 1% faţă de perioada similară din 2013. Să mai zică cineva că economia americană şi-a revenit. În fine, probabil că n-o să mire pe nimeni faptul că nici în România situaţia lanţului McDonald’s nu e mai roză.
Nu ştim cu precizie care sunt rezultatele financiare ale gigantului american pe piaţa autohtonă la jumătatea lui 2014, dar o ştire de ultimă oră ne dă totuşi un indiciu: McDonald’s caută un antreprenor care să preia, în sistem de franciză, tot businessul său din România. Veţi spune, ce noroc pe capul fericitului care “va moşteni” cele aproape 70 de localuri McDonald’s din România, o afacere de circa 100 de milioane de euro pe an şi aproximativ 10% din piaţa românească de restaurante! Poate că da, poate că nu…
Eu unul, am impresia că investitorul care va prelua lanţul McDonald’s din România va cumpăra de fapt o combinaţie între un măr otrăvit şi o gâscă de aur. În sprijinul acestei afirmaţii am şi câteva argumente, ce-i drept circumstanţiale, dar care merită totuşi explorate:
- În primul rând, piaţa restaurantelor din România este în stagnare de mai bine de un an şi această tendinţă nu cred că se va schimba prea curând. Cel care va prelua reţeaua locala McDonald’s va trebui să plătească companiei mamă din SUA o taxa lunară de franciză, indiferent de evoluţia pieţei. Cu alte cuvinte, va trebui să fie un pasionat de mantagne-russe financiar;
- În al doilea rând, potenţialul antreprenor va trebui să facă ceea ce firma mamă nu a mai făcut de circa un an în România: să renoveze restaurante vechi şi să deschidă restaurante noi. Altfel spus, să vină cu bani de-acasă;
- În al treilea rând, nu este exclus ca scăderea profitului McDonald’s să aibă o oarecare legătură şi cu succesul nenumăratelor campanii de tip Jamie Oliver, de promovare a mâncării neprocesate industrial şi a gătitului acasă. Cum emisiunile televizate de bucătărit par să fie în topul audienţelor, viitorul nu sună prea bine pentru mâncarea de fast-food.
Oricare ar fi adevărul, e limpede că McDonald’s nu va renunţa la businessul său din România, ci va încerca să-l securizeze, micşorându-şi marja de profit şi pasând elementele de risc în braţele unui antreprenor local. McDonald’s rămâne, fără îndoială o investiţie solida, dar, ca să citez un analist financiar, există o diferenţă între o investiţie solidă şi una din care să te îmbogăţeşti.
Autor: Răzvan Avram
Foto: Keoni Cabral via Photo Pin cc
Vechi cronicar gastronomic, m-am mirat intotdeauna de apetitul nostru national pentru tampenia trupeasca. Spun trupeasca, caci cum sa bagi in tine atata otravuri in acelasi timp? O chiftea fara gust, de luni, poate de ani de zile in frigiderul corporatiei, o chifla dulceaga, un sos chimic, o rosie obosita, niste cartofi calibrati (uneori gresit, de poti crede ca sunt grisine), si culmea bataii de joc acompaniata de o cola (ce dezgustator) rece cu cuburile zornaind intr-insa mai dihai decat galbenii lui Ali-baba.
Cum de nu a venit vreunui ruman ideia sa faca o retea nationala de chioscuri cu chiftele adevarate cu ceapa marar si usturoi, asa cum iti place sa le mananci, calde sau reci, cu putin mustar sau cu o muratura, toate insotite de un coltuc de paine, si de un pahar de vin sau chiar (las de la mine!), o bere?
Prostie trupeasca sau si mai mult?
Nonobstant, apropos de articol, din partea mea sa dea Domnul ca tot Mc.Do-ul sa falimenteze, spre fericirea mea si insanatosirea grabnica a tinerilor atrasi de himere americane, bieti corifei al unui imn pe care nu-l cunosc!