Ne-am uitat puţin în ograda noastră (românescă) şi am observat că bate vântul rece de iarnă prin tagma bucătarilor. Puţini cunoscuţi, puţini apreciaţi cum ar trebui şi totuşi mulţi pricepuţi. Până la urmă, ei merită toată atenţia pentru că sunt cei care promovează “Bucureştiul culinar” şi au un rol important în promovarea brandului turistic al Capitalei. Am investigat puţin terenul şi ne-am hotărât să îi cunoaştem pe cei ce au primit cele mai bune (şi mai multe) recomandări de la prieteni, rude şi cunoştinţe în al căror gust avem încredere. Cu siguranţă mai sunt şi alţii, despre care aşteptăm poveşti şi recomandări şi promitem să mergem şi pe la ei. Până una alta,  ne-am întâlnit cu “acuzaţii” autori iscusiţi şi i-am lăsat să îşi spună povestea. În plus, fiecare din ei ne-a recomandat câte un fel de mâncare. Ceea ce ne aduce la al doilea punct pe ordinea de zi.

Ne-am propus, pe de altă parte, ca în ediţia din decembrie a BonChef.ro, să vorbim despre Sărbători şi să punem pe tavă câteva sugestii de preparate care s-ar încadra cu succes în peisaj. În mare parte produse din carne – vită, raţă sau peşte – reţetele sunt uşor de realizat si pot aduce arome noi în decorul clasic, fără a destabiliza imaginea tradiţională.

Nu vrem să rescriem tradiţia, dar ar fi frumos să o putem îmbogăţi. Atâta vreme cât este un tren care opreşte în staţia ficărei ierni, hai să nu-l lăsăm să plece mai departe gol.

Cristina StănescuInterviuribonne bouche,bucatar,Bucuresti,centru,charme,il giardino segreto,macheroni,mesogios,orasul interzis,sarbatori,TradiţiiNe-am uitat puţin în ograda noastră (românescă) şi am observat că bate vântul rece de iarnă prin tagma bucătarilor. Puţini cunoscuţi, puţini apreciaţi cum ar trebui şi totuşi mulţi pricepuţi. Până la urmă, ei merită toată atenţia pentru că sunt cei care promovează “Bucureştiul culinar” şi au un rol...