Producţia de vinuri DOC va fi cu 10% mai mare decât anul trecut
Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR) estimează pentru 2009 o producţie de vinuri cu denumire de origine controlată (DOC) de 480.000 hectolitri, cu 10% mai mult faţă de anul trecut, când a fost de 437.000 de hectolitri, potrivit datelor furnizate NewsIn de MAPDR.
„Preconizăm o creştere a producţiei de vin datorită faptului că în acest an avem condiţii climatice favorabile culturii viţei de vie, care au condus la coacerea mai devreme a strugurilor şi acumularea unei cantităţi ridicate în zaharuri“, a declarat directorul general din cadrul MAPDR, Daniel Botănoiu.
Suprafaţa de viţă-de-vie autorizată pentru producerea vinurilor cu denumire de origine controlată s-a diminuat în anul 2008 cu 15% faţă de anul precedent, din cauza înlocuirii viţei bătrâne cu viţă tânără, prin programul de reconversie/restructurare, potrivit datelor furnizate NewsIn de Oficiul Naţional al Denumirilor de Origine pentru Vinuri (ONDOV).
Directorul general al Patronatului Naţional al Viei şi Vinului, Ovidiu Gheorghe, a declarat pentru NewsIn că un alt motiv al scăderii suprafeţei cultivate cu viţă-de-vie pentru vinurile cu denumire de origine controlată este faptul că viticultorii renunţă la producerea vinurilor DOC şi preferă vinurile cu indicaţie geografică, pentru a evita birocraţia obţinerii autorizării DOC pentru suprafaţă şi pentru producţie. În plus, acesta a adăugat că, în ultimii ani, potrivit trendului impus de alte state, producătorii de vin se orientează către vinurile proaspete, care sunt consumate după un an-doi.
https://bonchef.ro/productia-de-vinuri-doc-va-fi-cu-10-mai-mare-decat-anul-trecut/549/ŞtiriDaniel Botănoiu,DOC,MADPR,ONDOV,Ovidiu Gheorghe,PNVV,Vin,ViticulturăMinisterul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR) estimează pentru 2009 o producţie de vinuri cu denumire de origine controlată (DOC) de 480.000 hectolitri, cu 10% mai mult faţă de anul trecut, când a fost de 437.000 de hectolitri, potrivit datelor furnizate NewsIn de MAPDR. „Preconizăm o creştere a producţiei de...Marius CristianMarius Cristianmcristian@gmail.comContributorBonChef.ro | Arta mesei