Prima ediţie a Concursului Naţional de Ape Minerale (CNAM) 2013, care s-a desfăşurat vineri, 22 noiembrie, la Centrul Aroma din Corbeanca a fost o reuşită pe toată linia.

În primul rând, a fost o premieră absolută în România: prima evaluare a apelor minerale româneşti din punct de vedere senzorial, de către un juriu de 6 somelieri profesionişti din Italia şi România. Trei organizaţii de somelieri şi-au dat mâna pentru a forma juriul acestui concurs: Associazione Italiana Sommelier (AIS), Organizaţia Somelierilor din România (ORS 2011) şi Federaţia Somelierilor din România (FSR). O remarcabilă desfăşurare de forţe, care a dovedit interesul crescut al somelierilor pentru această nouă specializare: apa minerală.

În al doilea rând, concursul s-a desfăşurat într-o totală transparenţă: producătorii care şi-au înregistrat apele în competiţie, împreună cu reprezentanţii presei, au putut să asiste la toate fazele de degustare, evaluare şi notare, care s-au desfăşurat în amfiteatrul Centrului Aroma.

Nu în ultimul rând, concursul s-a bucurat de prezenţa directorului general al Societăţii Naţionale a Apelor Minerale, Dumitru RADU, care a transmis un mesaj de susţinere din partea autorităţilor statului.

A fost o primă competiţie organizată după cele mai înalte standarde ale profesioniştilor gustului, a cărei reuşită creează o bază solidă pentru ediţiile ce vor urma.

Juriul Concursului Naţional de Ape Minerale 2013 a desemnat câştigătorii competiţiei. La cele 10 categorii de ape înscrise în concurs, s-au acordat 12 premii. Brandurile premiate sunt (în ordine alfabetică):

  • Aqua Hercinica
  • Aqua Sara
  • Aro
  • Izvorul Muntelui
  • Panta Aqua (2 premii la 2 categorii)
  • Perla Covasnei
  • Perla Harghitei (4 premii la 4 categorii)
  • Vâlcele

Premiile acordate poartă menţiunea “Apă apreciată de juriul Concursului Naţional de Ape Minerale 2013”. Situaţia detaliată a premiilor, pe branduri, producători şi categorii o puteţi găsi mai jos:

BrandProducătorPremiu la categoria
Aqua HercinicaTerra HercinicaApă de masă plată
Aqua SaraQuasarApă minerală carbogazificată
AroMetro Cash&CarryApă de masă carbogazificată
Izvorul MunteluiIzvorul MunteluiApă de izvor plată
Panta AquaAqua SzolgáltatóApă de izvor plată
Panta AquaAqua SzolgáltatóApă de izvor carbogazificată
Perla CovasneiPerla CovasneiApă minerală carbogazificată
Perla HarghiteiPerla HarghiteiApă minerală plată
Perla HarghiteiPerla HarghiteiApă minerală îmbogatită cu CO2 de la sursă
Perla HarghiteiPerla HarghiteiApă minerală decarbogazificată total sau parţial
Tiva HarghitaPerla HarghiteiApă minerală natural carbogazoasă
VâlceleWega InvestApă medicinală
Răzvan AvramŞtiriApa minerală,concursPrima ediţie a Concursului Naţional de Ape Minerale (CNAM) 2013, care s-a desfăşurat vineri, 22 noiembrie, la Centrul Aroma din Corbeanca a fost o reuşită pe toată linia.În primul rând, a fost o premieră absolută în România: prima evaluare a apelor minerale româneşti din punct de vedere senzorial, de...Arta mesei