Tag archives for Export
Exportul de produse agroalimentare a crescut cu 41%
Ţara noastră a exportat, în primele cinci luni ale anului, produse agroalimentare de aproape 803 milioane de euro, în creştere cu peste 41% faţă de perioada similară din 2008, în…
Cresc suprafeţele cultivate ecologic, chiar dacă statul nu face nimic
Suprafaţă cultivată ecologic în anul agricol 2008, încheiat la 30 iunie 2009, a crescut cu 16,4%, de la hectare în 2007 la hectare, potrivit datelor furnizate Agenţiei NewsIn de Ministerul…
Scad vânzările la Cotnari
Producătorul de vinuri Cotnari, unul dintre principalii jucători de pe plan naţional, a înregistrat în primul semestru al acestui an o diminuare a vânzărilor, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2008,…
Ciupercile şi fructele de pădure pleacă în Occident
Peste 100 de tone de zmeură şi afine din pădurile harghitene vor fi exportate în Germania, iar câteva zeci de tone de ciuperci vor ajunge în Italia, urmând să fie…
Pentru prima dată după 2000, exportul de vin a depăşit importul
Exporturile de vinuri româneşti au atins, în primul trimestru din 2009, valoarea de 3,4 milioane de euro, depăşind, pentru prima dată, după anul 2000, importurile, cifrate la 3,32 milioane euro,…