Degeaba vrem produse „naturale“, atâta vreme cât nici măcar cei care se ocupă de problemă nu prea ştiu despre ce-i vorba
Degeaba vrem produse „naturale“, atâta vreme cât nici măcar cei care se ocupă de problemă nu prea ştiu despre ce-i vorba

Să ne înţelegem încă de la început asupra unui lucru: produsele ecologice înseamnă bani. Nu neapărat româneşti şi nu puţini, mai ales dacă judecăm problema în perspectivă. Cu atât mai mult într-o ţară precum România, unde obsesia produselor „naturale“ e mai veche decât certificatul de naştere a lui Gică Petrescu, başca mai nou e membră a unei Uniuni Europene foarte interesată de agricultura organică. A, că statul român nu a înţeles încă acest lucru şi nu acordă nici un leu subvenţie pentru agricultura ecologică (şi la fel vor sta lucrurile măcar până în 2012), e o cu totul altă discuţie, pe care o lăsăm pentru mai târziu.

Revenind la ecologismele noastre, în mentalul colectiv românesc produsul „natural“ este asociat automat ori cu gradina de la ţară a bunicilor sau părinţilor (cine mai are), ori cu „băbuţele“ din piaţă (ei, fireşte că sexul ori vârsta nu sunt câtuşi de puţin determinante, dar aşa vine vorba). Aşa că, deloc întâmplător, la dezbaterea organizată azi de Hotnews din ciclul HotFood, a venit foarte repede întrebarea „daca mă duc la piaţă şi cumpăr de la ţărani adevaraţi se cheamă că am cumparat produse bio?“ Trecând peste hazul nespus al sintagmei „ţărani adevăraţi“, să consemnăm deocamdată doar răspunsul doamnei Luminiţa Tănăsie, Director de Program WWF Dunăre-Carpaţi România:

Nu. Garanţia cumpărării unui produs bio este dată de eticheta lui care confirmă produsul obţinut din agricultura ecologică. În România exista o siglă speciala «ae», care este acordată în urma certificării produsului de către un organism de inspecţie şi certificare recunoscut de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Nu comentăm, schimbăm doar canalul din informare şi citim în „Adevărul“, tot de azi (coincidenţă, nu?):

Cu toată stricteţea impusă de lege însă, un raport al Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) indică pentru prima dată existenţa de pesticide şi în produsele ecologice analizate. Mitul potrivit căruia alimentele bio sunt ferite în totalitate de substanţe chimice de sinteză este astfel dărâmat. EFSA a analizat anul acesta pentru prima dată atât mostre din produsele ecologice, cât şi din cele convenţionale.

Aşadar nu, doamnă Tănăsie, certificatul MADR nu garantează nimic (decât că banii producătorilor au ajuns la organismele de certificare). Şi nici n-avea cum, pentru ca dacă eu vreau să fac agricultură ecologică, iar vecinul meu de tarla dă cu ierbicide, pesticide şi îngrăşăminte chimice, punem pariu că respectivele chimicale ajung şi la mine, indiferent dacă au sau nu voie de la Minister? Şi asta fără să mai spun nici de faptul că agricultura „tradiţională“ este oricum cel mai mare poluator al apelor şi pământurilor, nici de măreţele cantităţi de DDT împrăştiate înainte de ’89 pe plaiurile mioritice. Iar, pe de altă parte, iar nu, stimaţi colegi de la Adevărul, problema e cunoscută în UE de mai bine de 15 ani, n-avea cum EFSA să descopere „pentru prima dată“ chestia asta. Şi apropo, cam tendenţios articolul, nu vi se pare?

Concluzia? Una singură şi optimistă foc: tot e bine că, după atâţia ani de cvasi-tăcere şi oportunităţi pierdute, discuţia despre produsele ecologice pare să fi început, măcar în media. Şi merg cu încrederea până la capăt: apariţia a două materiale, în aceeaşi zi, în două canale informaţionale foarte importante n-are legătură nici cu anul electoral, nici cu începerea procesului de revizuire a Planului Naţional de Dezvoltare Rurală pentru 2012-2013, şi nici măcar cu recenta înfiinţare a Comisiei prezidenţiale pentru Agricultură. Da, aia la botezul căreia n-a venit nici un reprezentant al MADR.

Marius CristianOpiniiAgricultură,Bio,Ecologie,MADPR,Piaţă,UESă ne înţelegem încă de la început asupra unui lucru: produsele ecologice înseamnă bani. Nu neapărat româneşti şi nu puţini, mai ales dacă judecăm problema în perspectivă. Cu atât mai mult într-o ţară precum România, unde obsesia produselor „naturale“ e mai veche decât certificatul de naştere a lui Gică...