Tag archives for Producători - Page 2
Ministrul Sârbu chiar pare să creadă că mâncarea se va ieftini
Aplicarea Codului de Bune Practici, concretizat într-o lege privind comercializarea produselor alimentare, ar putea avea drept consecinţă reducerea preţurilor la alimente cu 30% în următoarele patru luni, ca urmare a…
Ministrul Sârbu visează că pe 15 septembrie Codul său de Bune Practici va fi pus în aplicare
Codul de Bune Practici privind produsele alimentare va fi aplicat în magazine cel târziu până pe 15 septembrie, urmând să elimine abuzurile supermarketurilor în relaţia cu producătorii, a declarat, Ministrul…
Conservele tulcene de peşte au rămas doar în amintire
Poate că unii dintre dumneavoastră mai ţin minte că, prin '88-'89, conservele tulcene de peşte rămăseseră unul dintre puţinele produse comestibile care mai puteau fi întâlnite pe rafturile alimentarelor. La…
Reforma vinului se apropie de sfârşit
Etapa finală a reformei sectorului vitivinicol al Uniunii Europene, convenită de miniştrii agriculturii în decembrie 2007, a intrat în vigoare la 1 august. Această reformă, a cărei primă etapă s-a…
Puilor nu le pasă de criză
Producţia internă de carne de pasăre s-a mărit cu aproximativ 29% în primele şase luni ale acestui an, raportat la perioada similară din 2008, până la de tone. Cu toate…
Telenovela Codului de bune practici pentru comerţul cu produse alimentare
Acum un an a fost adoptat Codul de bune practici pentru comerţul cu produse agroalimentare, prin care s-a stabilit de comun acord că negocierea preţurilor între furnizori şi comercianţi permite…