Te-ai întrebat vreodată ce înseamnă preţuri astronomice la preparate gastronomice? Am făcut o selecţie a celor mai elitiste ingrediente culinare, în funcţie de preţ, cât de rare sunt şi cât de greu se obţin. Mai jos, un top 10 al celor mai rafinate mâncăruri din  întreaga lume.

1. Diamantul caviarului – Almas

Există multe tipuri de caviar, dar cel mai scump este de departe caviarul Alamas (care înseamnă „diamant” în rusă). Acest tip de caviar, care provine de la morunii Beluga din Marea Caspică, se deosebeşte în primul rând prin aspectul alb-translucid al icrelor. Se comercializează în porţii mici, cutiile fiind fabricate din aur de 24 k, iar unicul importator din lume este London House & Prunier. Preţul sau variază între 16.000 şi 25.000 de dolari pentru un kilogram.

2. Trufele albe piemonteze

Originare din Piemont, nordul Italiei, acestea sunt în mod sigur cele mai apreciate la nivel mondial, considerate „crema” trufelor. În urmă cu câteva luni, în Londra a fost licitată o trufă albă care cântărea 1,2 kilograme, la preţul de 105.000 de dolari. Mai mult, Associated Press relatează că un investitor din Hong Kong a achiziţionat o altă trufă albă pentru 160.000 de dolari.

3. Samundari Khazana, cel mai scump curry

Pentru a celebra succesul filmului Slamdog Millionare, „Bombay Brasserie” din Londra a conceput un preparat garnisit cu cele mai scumpe ingrediente din lume. „Curry-ul auriu”, al cărui preţ se ridica până la 2.273 de euro, condimentează capodopera bucătarului, numită Khazana (comoara fructelor de mare). Preparatul mai conţine homar, melci de mare, caviar şi trufe albe.

4. Nucile Macadamia

Cresc în copacii de Macadamia (arbuşti originari din Australia), după ce aceştia au atins o maturitate de cel puţin 10 ani, în condiţii climatice speciale, cum ar fi solul foarte fertil şi ploile abundente. Preţul lor pe kilogram depăşeşte 3.000 de dolari. Doar dintre cele nouă specii de Macadamia existente produc aceste nuci.

5. Ciupercile Mustake

Preţul lor ridicat se datorează faptului că se găsesc foarte rar. Cresc de regulă în luna septembrie, în Japonia, la baza pinilor, însă odată cu apariţia unei insecte care omoară aceşti pomi apariţia ciupercilor Mustake a suferit o descreştere dramatică. Preţul lor se ridică la aproximativ 1.000 de dolari pentru 400 grame.

6. Omleta de 1.000 de dolari

Restaurantul „Le Parker Meridien” din New York se face „vinovat” de prepararea celui mai scump mic dejun din lume. Dacă vrei să o prepari acasă, ai nevoie de 10 uncii (o uncie are 28 grame si costa 65 de dolari) de caviar Sevruga, şase ouă şi un homar, iar în ceea ce priveşte preţul, acesta ajunge poate coborî doar până la 700 de dolari.

7. Îngheţată Serendipity Sundae

A intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai scump desert din lume. Se prepară într-un restaurant din Manhattan din cinci cupe de îngheţată de vanilie tahitiană, îngheţată Madagascar, o foiţă de aur comestibil de 23 k şi cea mai scumpă ciocolată din lume, Amedei Porcelena. O porţie se ridica peste 1.000 de dolari.

8. Friptură Wagyu

Considerată o delicatese, carnea de vită japoneză Wagyu provine de la animale crescute într-un mod special pentru a asigura calitatea superioară a produsului. Hrănite cu bere şi masate manual pentru frăgezire, vitele din insula Kobe sunt emblema elitismului în ceea ce priveşte friptura. În 2008, la o petrecere privată din New York a fost consumat un “rib-eye” Waygu la preţul de 2.800 de dolari.

9. Şofranul

Este cel mai scump condiment din lume, pentru că se obţine printr-un proces dificil. Ca să înţelegem mai bine, e nevoie de aproape un teren de fotbal de flori de şofran pentru a putea extrage aproape o jumătate de kilogram de şofran utilizabil. Gustul sau uşor amărui este întâlnit cu precădere în preparatele specifice bucătăriei mediteraneene, iar preţul sau variază între 500 şi 5.000 de dolari.

10. Kopi Luwak

Cea mai scumpă cafea din lume are de departe cel mai original mod de prelucrare. Pentru a atinge calitatea superioara, boabele de cafea trebuie sa parcurgă un drum lung: prin întregul aparat digestiv al mangustei Palm Civet, un animal de mărimea unei pisici. Pe parcursul procesului, care are loc doar în anumite zone Arhipeleagul indonezian şi în Filipine, boabele de cafea rămân nedigerate. Producţia anuală este de 250 de kilograme, iar preţul pentru un kilogram se ridică la aproximativ 1.200 de dolari.

Cristina StănescuMozaicalbe,almas,bombay brasserie,caviar,Ciuperci,culinar,Curry,diamant,kobe,kopi,le parker meridien,Luwak,macadamia,mancare,manhattan,mustake,New York,Nuci,omleta,piemont,record,Samundari Khazana,scump,scumpa,serendipity,sofran,sundae,Trufe,Wagyu
Te-ai întrebat vreodată ce înseamnă preţuri astronomice la preparate gastronomice? Am făcut o selecţie a celor mai elitiste ingrediente culinare, în funcţie de preţ, cât de rare sunt şi cât de greu se obţin. Mai jos, un top 10 al celor mai rafinate mâncăruri din  întreaga lume. 1....